Fiica Mirelei Retegan, Maya, nu îşi mai acceptă mama în aceeaşi cameră de hotel, în turneele Zurli. Care este motivul

Fiica Mirelei Retegan, Maya, nu îşi mai acceptă mama în aceeaşi cameră de hotel, în turneele Zurli. Care este motivul

Zurli este fenomenul care a reuşit să bucure copiii din întreaga ţară, şi nu numai. Membrii proiectului au avut mii de spactacole, mergând în turnee prin ţară, dar şi în diaspora. Maya a intrat recent în proiectul fenomen creat de mama sa şi a hotărât brusc să doarmă în camere separate de hotel.

De ce nu mai vrea Maya să împartă aceeaşi cameră de hotel cu mama sa

Recent, Gaşca Zurli a căpătat un nou concept, ”Maya în Lumea Zurli”. Protagonista este chiar fiica Mirelei Retegan, fondatoarea Zurli. Acestea, împreună cu restul membrilor şi echipei tehnice, merg în turnee prin ţară, dar şi în diaspora. Dacă în trecut Maya şi Mirela împărţeau aceeaşi cameră de hotel, acum tânăra de 23 de ani s-a hotărât că este momentul să se separe de cea care i-a dat viaţă.

Invitată la postul de radio ”Virgin Radio”, Maya a mărturisit că se află într-o perioadă în care petrece foarte mult timp cu mama ei. Asta se întâmplă datorită proiectului la care lucrează împreună. Pentru că sunt mai mereu împreună, dar şi pentru că Mirela Retegan mai uită uneori vârsta pe care o are fiica sa, Maya a hotărât că trebuie să doarmă separat.

”Având în vedere că lucrez cu mama, învâţ foarte mult într-un timp foarte scurt. Acum, în ultima perioadă, pentru că stăm foarte mult timp împreună, ne-am hotărât să nu mai stăm în aceeaşi cameră de hotel pentru că, până la urmă, e mama. Eu fiind fiica ei, mai are din astea de ‘ştii că la ora 12 se face check-outul, da?’ . Mă uit la ea şi îi spun: ‘Mama, câţi ani am?’ şi ea zice: ‘da, 23′”, a spus Maya la postul de radio.

”E cea mai calificată să îmi dea orice feedback”

Întrebată dacă o deranjează momentele în care Mirela îi face observaţii, tânăra a răspuns că fiecare feedback primit de la mama ei îl ia ca pe o învăţătură. Mirela Retegan este un adevărat exemplu pentru fiica ei, iar asta o spune chiar Maya.

”Din punctul ăsta de vedere (observaţii profesionale), ea mi se pare cea mai calificată să îmi dea orice fel de feedback şi când îmi spune: ‘Nu e ok, ai spus-o prost. Nu se face aşa’, spun: ‘Ok, este proiectul tău, tu ai construit asta. Nu am ce să mă bag’”, a mai spus aceasta.

Cum a fost primul spectacol Zurli prezentat de Maya

Primul spectacol Zurli prezentat de Maya a fost o adevărată provocare pentru tânăra de 23 de ani. Fiica fondatoarei Zurli recunoaşte că a fost foarte stresată pentru acel moment. S-a pregătit intens cu trei luni înainte, iar în momentul în care a urcat pe scenă s-a întâmplat ceva neprevăzut. Și-a păstrat calmul şi a reuşit să continue spectacolul cu zâmbetul pe buze.

”M-am pregătit pentru primul meu spectacol 3 luni. A fost primul meu spectacol prezentat de mine cap-coadă. Am fost foarte stresată, mi-am învăţat textul, l-am repetat. În momentul în care am ieşit pe scenă mi s-au dezlegat ambele şireturi de la pantofi. Mi-a căzut şi floarea din piept. M-am uitat în sală şi mi-am spus: ”Ok, dacă asta s-a întâmplat, mai rău de atât nu are ce să fie”. Când păţeşti astfel de chestii mi se pare că trebuie să le iei foarte calm, să nu te stresezi”, a povestit Maya pentru Virgin Radio.

De asemenea, tânăra spune că iubeşte să stea în preajma celor mici. Ba mai mult, după fiecare spectacol, mai stă în plus o oră sau două pentru a face poze cu prichindeii. ”După fiecare spectacol ies afară să fac poze şi de foarte multe ori eu mai stau o oră sau două. Mie îmi place să stau şi stau foarte mult cu fiecare copil”, a mai spus aceasta.

Please follow and like us:
Pin Share