Zeljko Kopic a identificat pericolul numărul 1 înaintea derby-ului Dinamo – FCSB: ”E un jucător important”

Zeljko Kopic a identificat pericolul numărul 1 înaintea derby-ului Dinamo – FCSB: ”E un jucător important”

Marele derby al fotbalului românesc se va disputa duminică, 20 octombrie, de la ora 21:00, în etapa a 13-a din SuperLiga, iar ”câinii” au anunțat că s-au vândut deja 40.000 de bilete și sunt șanse mari ca jocul să aibă loc cu casa închisă.

Zeljko Kopic, speriat de Darius Olaru înainte de Dinamo – FCSB

Înaintea partidei Dinamo – FCSB, antrenorul Zeljko Kopic a vorbit despre pericolul pe care îl reprezintă Darius Olaru, dar în același timp s-a arătat încrezător că jucătorii săi vor ști să profite de minusurile din jocul ”roș-albaștrilor”.

”Olaru e un jucător important, cu calitate, dar nu au doar un jucător. Jucătorii ofensivi sunt puternici, sunt imprevizibili, fac rotații, se mișcă, dar vom face pregătiri tactice și, tot ce putem face, putem face doar ca o echipă, nu individual. Trebuie să înțelegem jocul, să avem soluții.

Au calitate, dar au și mulți jucători cu experiență. Echipa noastră e într-o formă bună, putem controla jocul ofensiv și defensiv. Am marcat multe goluri în acest sezon și cred că avem alte lucruri de arătat pe teren”, a declarat Kopic.

Reveniri importante în tabăra dinamoviștilor

Tehnicianul croat a răsuflat ușurat după ce mai mulți jucători care au fost accidentați în ultima perioadă au revenit la antrenamente, dar a atras atenția că FCSB se află într-o creștere de formă după începutul de sezon mai greoi.

”Avem rutina noastră premergătoare meciului, iar aceasta nu este o săptămână obișnuită. Toți care joacă fotbal vor să facă parte dintr-un astfel de meci. Am avut un meci de pregătire sâmbătă.

Cîrjan încă simte ceva, dar cred că va fi bine pentru meci. A jucat 45 de minute în acest meci de pregătire. Hakim Abdallah, la fel, a jucat. Vedem cu Homawoo, vedem cu Bordușanu, dar suntem într-o formă mai bună decât acum trei săptămâni.

Sper că am micșorat distanța față de FCSB, dar trebuie să rămâne umili, să respectăm campioana României. Poate n-au început bine campionatul, dar în ultima perioadă au avut rezultate”, a spus Zeljko Kopic.

După ce s-a despărțit de Costin Amzăr, Dinamo l-a transferat pe fundașul stânga Antonio Luna, care a jucat în cariera sa printre altele la Eibar, Levante, Sevilla, Rayo Vallecano, Girona, Aston Villa, Almeria, Cartagena, Mallorca, Spezia sau Hellas Verona. Din informațiile FANATIK, spaniolul este în urmă cu pregătirea și va putea debuta abia peste o lună.

Please follow and like us:
Pin Share