De ce să nu ții iepuri ca animale de companie. Un veterinar celebru a spus care e marea problemă, puțini se gândeau la acest lucru

De ce să nu ții iepuri ca animale de companie. Un veterinar celebru a spus care e marea problemă, puțini se gândeau la acest lucru

Un veterinar cunoscut explică de ce iepurii nu ar trebui ținuți în casă ca animale de companie. Detaliul pe care mulți nu îl iau în calcul atunci când fac această alegere.

De ce să nu ții iepuri ca animale de companie. Un veterinar celebru a spus care e marea problemă, puțini se gândeau la acest lucru

Ben The Vet, un medic veterinar celebru pe TikTok, a enumerat recent mai multe vietăți pe care nu le recomandă ca animale de companie. Surprinzător, iepurii sunt pe această listă. Chiar dacă sunt niște animăluțe foarte drăgălașe, el spune că acestea nu sunt potrivite pentru copii.

Vedeta Tiktok a postat un videoclip intitulat “5 specii pe care personal nu le-aș avea/m-aș gândi de două ori înainte să le adopt” pentru a educa oamenii pe acest subiect. Unul dintre aceste 5 animale de pe listă este chiar iepurele.

Contrar opiniei populare, Ben susține că iepurii nu sunt animale de companie potrivite pentru copii. Fiind o specie de pradă în natură, iepurii sunt foarte timizi și pot fi ușor speriați. De asemenea, aceștia au nevoie de o îngrijire și o atenție deosebită, deoarece pot suferi leziuni grave dacă sunt scăpați.

„Nu le place întotdeauna să fie ținuți și sunt foarte fragili. Dau din picioare și cad din brațele tale de la înălțime pe podea. Nu e neobișnuit ca ei să-și rupă oasele membrelor și chiar coloanele vertebrale”, a explicat Ben, potrivit mirror.co.uk.

Pe lângă aceasta, ei au nevoie de o dietă strictă și de curățare regulată. El menționează, de asemenea, că iepurii sunt predispuși la diverse probleme de sănătate, ceea ce poate duce la cheltuieli veterinare considerabile.

Cinci animale populare nu sunt recomandate ca animale de companie

Primul pe lista lui Ben se află, de fapt, papagalul. El spune că e foarte dificil să îi asigurăm unui papagal spațiul și stimularea necesare acestei păsări obișnuite cu viața în libertate. Deși sunt animale fascinante, medicul veterinar atrage atenția asupra unui aspect mai puțin cunoscut, și anume incompatibilitatea acestora cu vasele de gătit cu înveliș antiaderent.

“A avea un papagal înseamnă să nu mai ai niciodată o tigaie antiaderentă – fără glumă, când este încălzită, învelișul eliberează un gaz care poate fi fatal pentru papagali”, a avertizat el, potrivit sursei.

Următoarea specie menționată de medicul veterinar sunt șoarecii. Principalul motiv pentru care Ben îi include pe listă este durata lor scurtă de viață, de aproximativ un an sau doi. El subliniază că acest interval de timp este adesea insuficient pentru a dezvolta o legătură profundă cu animalul, iar despărțirea va fi extrem de dificilă din punct de vedere emoțional.

O altă specie menționată de Ben sunt maimuțele. Deși poate părea surprinzător, aproximativ 5.000 de primate sunt ținute ca animale de companie doar în Regatul Unit. Bazându-se pe experiența sa ca voluntar la o organizație de protecție a animalelor sălbatice din Ecuador, Ben condamnă ferm practica de a ține maimuțe ca animale de companie.

“O maimuță este un animal sălbatic extrem de inteligent – nu o specie domesticită ca pisicile sau câinii”, a adăugat Ben. El a încheiat spunând simplu: “nu o faceți”.

Ultima specie menționată de Ben sunt dihorii. Deși recunoaște că sunt animale amuzante și inteligente, el avertizează că au un miros puternic și pot mușca dureros. Ca și papagalii, dihorii necesită multă interacțiune și spațiu fizic, fiind la fel de inteligenți ca și câinii sau pisicile. Cu toate acestea, Ben a sfătuit că în cele din urmă dihorii “nu sunt pentru toată lumea”.

Please follow and like us:
Pin Share