A leșinat de două ori la birou, însă nimeni nu a chemat salvarea. Tânăra din București care a murit în timpul programului de lucru

A leșinat de două ori la birou, însă nimeni nu a chemat salvarea. Tânăra din București care a murit în timpul programului de lucru

Alexandra Anghel, o tânără de 27 ani, a leșinat de două ori în timp ce se afla la birou. Prima oară, nimeni nu a chemat ajutoare deoarece și-a revenit. Abia la al doilea leșin șefii au sunat la 112 pentru intervenția medicilor.

A leșinat de două ori la birou, apoi a murit

Alexandra Anghel, în vârstă de 27 de ani, angajată la multinaționala MDPI, a făcut infarct în timp ce se afla în birou. Tânăra a leșinat în jurul orei 11.00, iar nimeni nu a chemat medicii deoarece și-a revenit la scurt timp.

Angajata, care lucra la o editură specializată în publicații academice, nu a fost trimisă acasă după primul leșin. A continuat să lucreze, până i s-a făcut rău, din nou. Atunci, cei din jur s-au panicat și au sunat la 112, însă a fost prea târziu.

„A leşinat şi nimeni nu a chemat salvarea, pentru că ea şi-a revenit. Dar nici nu a fost trimisă acasă”, povesteşte Ioana, martor, potrivit Observator. La ora 13.00, și-a pierdut, din nou, cunoștința.

„A căzut de pe scaun, efectiv. A leşinat. Şi a căzut, a vomitat. Şi după aceea colegii au chemat 112″, spune un martor. “A fost chemată ambulanţa şi în timpul acesta ea a fost resuscitată pentru că era inconştientă şi nu mai putea să respire”, adaugă Ioana, potrivit sursei.

La fața locului a ajuns o ambulanță fără medic. Mai departe, au fost chemate alte două ambulanțe. Medicii i-au aplicat manevrele de resuscitare, însă, după o oră, cadrele medicale au constatat decesul.

Tânăra și alți peste 100 de angajați lucrau de acasă de patru ani. În urmă cu o lună, însă, cu toții au fost chemați la birou. Odată cu munca din cadrul locației, au început și presiunile managerilor care insistau să îi țină peste program.

„Sunt rugaţi să facă şi overtime care nu este plătit. Siliţi mai mult. Acum se dau demisii în masă, iar acest deces este tot pe fond de oboseală şi de stres”, a mai povestit Ioana.

Mai mult, fata nu era știută cu probleme de sănătate, mai ales că avea doar 27 de ani. Reprezentanții editurii au transmis, printr-un comunicat, faptul că sunt îndurerați de pierderea colegei lor. Mai mult, autoritățile desfășoară o anchetă.

„Suntem profund îndurerați de pierderea colegei noastre, Maria Alexandra Anghel. Gândurile noastre sunt alături de familia îndoliată, prietenii și toți cei care au cunoscut-o și i-au fost aproape. Dorim să ne exprimăm cele mai sincere condoleanțe și să oferim tuturor celor afectați de această pierdere sprijinul nostru deplin.

În prezent, autoritățile desfășoară o anchetă pentru a clarifica circumstanțele în care a avut loc acest incident tragic. Suntem conștienți de îngrijorarea și întrebările din spațiul public privind cauzele producerii incidentului. Compania este în contact continuu cu autoritățile și colaborăm îndeaproape cu acestea pentru a sprijini investigația. Vom reveni cu mai multe informații odată ce ancheta va fi finalizată.

Din respect pentru familia Alexandrei și pentru toți cei apropiați ei, precum și din motivele enumerate mai sus, nu putem oferi mai multe detalii la acest moment”, se arată în comunicatul transmis de echipa de PR MDPI România, potrivit Mediafax.

Please follow and like us:
Pin Share