Accident din cauza unei albine

RMAG news

Un bărbat a rămas încarcerat după ce maşina pe care o conducea a intrat într-un cap de pod. Accidentul a avut loc pe o stradă din municipiul Piatra-Neamţ, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Pompierii au intervenit la faţa locului cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD TIM cu personal medical.

„Cu ajutorul echipamentelor specifice din dotare, pompierii au extras din interiorul maşinii un bărbat în vârstă de aproximativ 76 ani. Persoana a fost preluată de echipajul medical SMURD TIM în stare de conştienţă, ulterior fiind transportată la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sergentul major Clarisa Jinga.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, bărbatul ar fi pierdut controlul volanului după ce a fost înţepat de o albină.

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

The post Accident din cauza unei albine appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share