Aceasta este insula uriașă a Greciei. Are plaje roz, cea mai mare pădure de palmieri din Europa și turism înfloritor

Aceasta este insula uriașă a Greciei. Are plaje roz, cea mai mare pădure de palmieri din Europa și turism înfloritor

Grecia este favorita românilor când vine vorba de vacanțe de vară. Peisajele de aici i-au cucerit în decursul anilor, așa că au devenit o componentă importantă la turismul elen. Relieful Greciei este fragmentat în peste 1400 de insule, dintre care 227 sunt locuite, iar una este cea mai mare.

Cea mai mare insulă din Grecia

Nu doar că este uriașă, dar conține și cel mai mare număr de locuitori din statul elen, cu peste 600.000 de cetățeni. Unii v-ați dat seama deja despre ce este vorba, iar pentru cei care nu știu încă aflați că facem referire la insula Creta.

Situată în partea sudică a Mării Mediterane, insula Creta este considerată leagănul civilizației minoice, una dintre cele mai înfloritoare din perioada Antichității. De asemenea, este un tărâm cuprins de legende. Aici s-ar fi născut Zeus și tot aici au apărut legendele Minotaurului și a lui Icar.

De asemenea, insula Creta este marcată de o istorie bazată pe lupta pentru libertate împotriva romanilor, venețienilor, turcilor și germanilor. Civilizația minoică, care este cea mai veche de pe continent european, a depus eforturi majore în formarea civilizației elene.

Insula Creta nu este doar o oază de relaxare, ci și o zonă cu diferite obiective turistice. Se pot vizita situri antice, fortificații și castele venețiene, ridicate în secolele XIV-XVI, fortul din Rethymnon, bastionul Firkas, castelul Koules, Frangokastello.

Totodată, insula Creta își atrage anual milioane de vizitatori și prin întâlnirea dintre munții calcaroși cu marea turcoaz, prin nisipul fin, dar și roz în anumite plaje, care își schimbă intensitatea în funcție de vreme, de maree și de starea apei.

Cât de ospitalieri sunt locuitorii din insula Creta

Tot Creta mai este recunoscută și pentru locuitorii ospitalieri și pentru cele patru prefecturi: Chania, Rethymnon, Heraklion și Lassithi. Orașul Heraklion este capitala insulei și se află pe coasta sudică. Adăpostește o multitudine de vestigii istorice.

Nu ai cum să te plictisești o clipă pe această insulă, mai ales că are și diferite taverne, baruri, cluburi și locuri de cazare cu vedere la mare, care îți dau impresia că te afli într-un vis. Hiprocate, ”părintele Medicinei”, a spus că în insula Creta există un aer cu puteri vindecătoare.

Tot în Creta veți găsi și cea mai mare pădure de palmieri. Clima de aici le permite să se dezvolte tot mai frumos de la an la an. Pădurea de palmieri din insula Creta este de asemenea printre cele mai relevante obiective turistice din zona deosebită.

Please follow and like us:
Pin Share