Adrian Mihalcea și președintele Unirii Slobozia fac scandal după eșecul cu Petrolul, 1-2: „Viciere de rezultat”

Adrian Mihalcea și președintele Unirii Slobozia fac scandal după eșecul cu Petrolul, 1-2: „Viciere de rezultat”

Adrian Mihalcea a fost extrem de deranjat de arbitrajul de la meciul cu Petrolul Ploiești. Fostul atacant consideră că Unirea Slobozia a fost dezavantajată flagrant.

Adrian Mihalcea, „turbat” de furie după Unirea Slobozia – Petrolul Ploiești 1-2: „Cartonașul ăsta roșu nu se dădea nicăieri”

Antrenorul în vârstă de 48 de ani consideră că Petrolul nu merita să câștige această partidă„O înfrângere din două cadouri ale noastre. După ce că avem problemele noastre, e o înfrângere pe care aș putea să i-o atribui și brigăzii de arbitri. Sunt foarte necăjit, supărat și pe băieții mei, dar și pe maniera de arbitraj”.

Adrian Mihalcea a acuzat faza din minutul 50, când Gele a fost eliminat direct: „Acum l-a atins cu unghia, o avea pictată, cred că avea și o suliță în ea. Cartonașul ăsta roșu nu s-ar fi dat nicăieri, în niciun campionat, nici acum 10 ani.

L-am atenționat pe arbitrul de tușă încă din minutul 1 de astfel de contacte, pentru că Papp e un jucător inteligent și știe să profite de astfel de dueluri. De asta sunt supărat”, și-a spus oful tehnicianul.

Adrian Mihalcea consideră că Unirea Slobozia e condamnată la retrogradare: „Nu văd să putem să ne salvăm în condițiile astea”

Adrian Mihalcea e circumspect în privința șanselor ca Unirea Slobozia să joace și în sezonul viitor în SuperLiga: „Nu văd să putem să ne salvăm în condițiile date. După ce că suntem cum suntem, nu suntem lăsați. A fost aut la gol, s-a dat vreo reluare? Să mă ierte Dumnezeu, nu poți să dai roșu la împinsul ăsta de unghie. Asta e vrăjeala, nici n-a fost intensitate.

Cred că a fost viciere de rezultat. Știam că vor veni astfel de perioade, suntem cea mai mică echipă din acest campionat. Să ne lase să facem doar noi greșeli, să ne lase să jucăm. Lăsați-ne să jucăm”, a mai spus antrenorul la Digi Sport.

Președintele Unirii Slobozia a răbufnit și el: „E a nu știu câta oară când suntem dezavantajați”

Ilie Lemnaru, președintele Unirii Slobozia, a fost și el la fel de vehement după meci: „Am început meciul destul de bine. Am avut ocazii. Am deschis scorul, au deschis ei scorul sau cum a fost. Nici nu mai știu la momentul de față, Sunt atât de supărat. E a nu știu câta oară când suntem dezavantajați, foarte multe erori de arbitraj împotriva noastră.

La meciul de azi am avut gol, l-au anulat. A ridicat steagul din prima. Eliminarea lui Gele a fost ușoară, ce putem să zicem mai mult? Poate incomodăm noi cu ceva sau poate greșesc eu cu ceva. Sunt erori mari de arbitraj împotriva noastră, de ce nu s-a dus la VAR la faza golului nostru? Nu s-a dus nimeni să vadă.

Nu suntem lăsați să jucăm fotbal, îmi pare rău pentru ce se întâmplă. Petrolul n-are nicio vină. A jucat fotbal, felicitări pentru victorie. E frustrant pentru noi pentru că la fiecare meci ni se anulează gol sau se ia o decizie împotriva noastră”.

Cu toate acestea, oficialul ialomițenilor nu disperă: „Trebuie să ridicăm capul din pământ, nu ne vom da bătuți. Vom lupta să rămânem în SuperLiga. Nu e nimic pierdut, echipa joacă. N-am renunțat nici în 10 oameni, am dat gol, dar dacă s-a anulat ce să facem? Ar putea să fie suspendat 3 etape Gele”, a declarat oficialul Unirii Slobozia.

Please follow and like us:
Pin Share