Adrian Mititelu a depus un denunț la DNA în dosarul generalilor: „Încasau milioane de euro. Se cumpărau sentințe”

Adrian Mititelu a depus un denunț la DNA în dosarul generalilor: „Încasau milioane de euro. Se cumpărau sentințe”

Adrian Mititelu, patronul echipei de fotbal FCU Craiova, a ajuns astăzi la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru a depune denunțuri împotriva unei rețele despre care susține că este condusă de fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informații (SRI), Florian Coldea. Mititelu acuză că a fost „băgat la pușcărie” de către această rețea și aduce în atenție legăturile dintre generalii SRI și Federația Română de Fotbal (FRF).

Dosarul generalilor. Coldea, la control judiciar! Grupul infracțional al statului paralel se DESTRAMĂ

„Am fost victima acestor abuzuri și am depus acte că acest mod a funcționat și în cazul meu, Trăilă a cumpărat sentința, mi-a furat clubul de fotbal, m-au băgat la închisoare, el cu această mafie din justiție au plătit FRF pentru a cumpăra senține, 10 mil. de euro pentru a câștiga sentințele în apel.

Mi s-a furat clubul, eu am făcut închisoare, am fost la DNA ani la rând, m-au pus să fac flagrant lui Rotaru și DNA nu a mai venit. Cine era la conducere? Kovesi, zeița care făcea justiție pentru cine voia dânsa. I-am deranjat și mi-au dat condamnare, deși m-au amenințat înainte că dacă nu mă potolesc mă bagă la pușcărie. S-au ținut de cuvânt. Ăsta e DNA al lui Kovesi, mi-a zis un procuror că n-am nicio șansă, că mafia e prea mare. Și am depus documente care arată că au fost cumpărate”, a spus Adrian Mititelu, luni, la DNA.

Întrebat dacă știe să se fi aplicat și pentru alte persoane din fotbal asemenea metode, acesta a spus: „Păi Gică Popescu, mi-a zis Burleanu cu două luni înainte de a fi dată pronunțarea lui Gică, el mi-a zis că Popescu va fi condamnat cu executare, deși plătise prejudiciul și se aștepta la suspendare. Burleanu știa că va fi condamnat cu executare. Statul Paralel controlează Federația, au pus mâna pe ea!”.

Doru Trăilă, legături strânse cu FRF. Cum a ajuns avocatul mafiei lui Coldea să fie respectat în lumea fotbalului. Legăturile cu Dosarul Transferurilor