Afacerea colosală pe care a gândit-o o familie din România. A cultivat un fruct și în 3 ani vrea să-și crească producția de 10 ori

Afacerea colosală pe care a gândit-o o familie din România. A cultivat un fruct și în 3 ani vrea să-și crească producția de 10 ori

O familie din România s-a gândit că o afacere cu aluni ar prinde bine. Așa a și fost. În trei ani, se așteaptă la o producție de zece ori mai mare. Plantațiile de aluni s-au dovedit a fi de succes în ultimii cinci iar.

Afacerea românilor a înflorit

Plantațiile cu aluni au succes în România. Bogdan și Oana Lerescu au cinci hectare și jumătate pline cu aluni, pe dealurile din Șinteu. În anul trei de viață, 3.500 de tufe au produs peste o tonă de alune.

„Sunt investiții mari pentru început, probabil undeva la 3- 4000 de euro pe hectar, în funcție iarăși de cât de mult vrei să faci pentru un hectar de alun în sistem intensiv”, a spus Bogdan Lerescu, pentru antena3.ro.

Plantația de la Șinteu este una intensivă, adică plantele sunt la distanțe mai mici decât în culturile tradiționale, obișnuite. În acest fel, se obține o producție mai mare. Familia Lerescu estimează că în următorii trei ani vor avea undeva la două, trei tone pe fiecare hectar.

„Având în vedere că avem o suprafață relativ mică, de doar cinci hectare și jumătate, încercăm să aducem valoarea adăugată producției, încercăm să le procesăm noi în unitatea propriu pe care am construit-o. Le spargem, le decojim, le coacem și le facem în diverse rețete”, a mai spus Bogdan.

Cei doi au investit 500.000 de euro cu ajutorul fondurilor europene, într-o linie de procesare a alunelor. Sezonul acesta ei au procesat în jur de șapte tone, iar anul trecut patru tone. Ei vând alunele prăjite, preparate cu ciocolată sau sub formă de cremă.

„Varianta de ciocolată albă și scorțișoară aceasta este foarte căutată de către doamne. Alune de pădure în ciocolată albă și caramel sărat foarte gustoase. Iar pentru cei care doresc să țină la siluetă avem și varianta de alune de pădure învelit în ciocolată amăruie de 70%”, a spus Oana Lerescu, pentru sursa citată.

Nu numai familia Lerescu se ocupă de așa ceva, ci și Ciprian, un bărbat din Alba. Acesta cultivă aluni din variate soiuri italiene în localitatea Sâncrai, lângă Aiud. Recolta este vândută cu prețuri destul de ridicate, iar profitul a fost unul uriaș pentru acesta.

Recolta din acest sezon va fi exportată în Italia. Din livada de șase hectare a adunat undeva la 14.000 de kilograme. Kilogramul de export costă aproximativ cinci euro. În piețele din România este vândut cu 50 de lei/kg.

Please follow and like us:
Pin Share