Agentul lui Cosmin Matei a comentat suspendarea primită de jucător de la ANAD: „A venit nenorocirea!”

Agentul lui Cosmin Matei a comentat suspendarea primită de jucător de la ANAD: „A venit nenorocirea!”

Cosmin Matei nu a scăpat de cei de la ANAD. Jucătorul lui Sepsi OSK a fost în cele din urmă suspendat pentru 6 luni în cazul dopajului, cu care fusese depistat la începutul acestui an.

Agentul jucătorului a reacționat imediat. Marius Avram a comentat evenimentul neplăcut și a transmis că îl sprijină în totalitate pe fotbalistul în vârstă de 32 de ani.

Cosmin Matei, suspendat. Agentul său a reacționat: „A venit nenorocirea!”

Marius Avram a transmis că situația este neplăcută pentru clientul său. De asemenea, agentul a dezvăluit că jucătorul era în discuții cu cei de la Sepsi OSK pentru o prelungire de contract.

„În primul rând, eu am rămas șocat de decizia pe care a primit-o Cosmin, mai ales că înainte cu 2-3 săptămâni discutasem cu Cosmin și clubul legat de prelungirea contractului.

Cosmin mai are contract pe un an cu Sepsi. Chiar vorbeam cu el că se simte și voia să mai continue un an de zile. Apoi a venit nenorocirea asta cu dopingul.

„Noi suntem alături de el!”

Suntem alături de el din toate punctele de vedere, atât eu, cât și coelgii de la firmă. Am ținut legătura cu avocații. Am decis să colaborăm cu Paul Mincu și colegii lui.

Sperăm ca la recurs să vină o decizie mai puțin aspră decât asta. Șase luni mi se par enorm, având în vedere toate probele care au fost depuse la dosar.

Mâine, înainte de meci (n.r. Rapid – Sepsi), o să stau cu cei de la club să discutăm situația lui Cosmin. Noi suntem alături de el. Vom vedea la recurs ce decizie vor da cei de la ANAD”, a spus Marius Avram, pentru Digi Sport.

Cosmin Matei se află la Sepsi OSK din vara anului 2022, după ce anterior evoluase la Dinamo. Mijlocașul a cucerit alături de echipa covăsneană Cupa României (22/23) și Supercupa României (22/23, 23/24).

Please follow and like us:
Pin Share