Peste puține zile vor avea loc alegeri locale comasate cu alegeri europene, la care vor prezenta candidați (individuali și pe liste) partide comasate în cea mai năstrușnică adunătură de ideologii moarte, formațiuni fără identitate și analfabeți funcționali (cel puțin în domeniile democrației și politicii). Pentru cei care participă la vot (tot mai puțini) problema care se pune acum, spre deosebire de trecutul apropiat, nu este aceea de a alege „răul cel mai mic”, întrucât, în majoritatea lor relele sunt egale, ci de a pune un rău mare în contraponderea unui alt rău mare, precum și de a exclude „răul cel mai mare”.
Eleanor Roosevelt spunea că „mințile mari discută idei, mințile obișnuite discută evenimente iar mințile mici discută persoane”. Este valabil și pentru presa românească; mai ales când i se deschide cutia milei de campanie electorală.
O presă mică ne-a vorbit numai despre persoanele candidaților, pe unii idolatrizându-i iar pe alții demonizându-i, în funcție de traseele și cantitatea banilor. O presă mediocră a comentat pe larg, stând cu urechea la gaura cheii dincolo de care se negociau posturi, liste și tactici de campanie, tot felul de scandaluri, comploturi și planuri de manipulare publică puse la cale de mahării politici ai partidelor de șanț. Idei puse în discuție aproape că nu au fost. Or, tocmai de la acestea trebuie plecat.
Inclusiv pentru a rătăci alegătorii pe drumuri greșite către urna de vot, ni s-au prezentat tot felul de prognoze asupra felului în care vom vota, ca și când noi doream să știm cât de fraieri vom fi. În același timp, partidele au fost criticate nu pentru miopia lor politică, nu pentru viciile de program și nu pentru lipsa de identitate ideologică, ci pentru erorile campaniei lor de manipulare, intoxicare și dezinformare.
Ziariști „inteligenți” ne-au tot indicat unde va merge turma pentru ca și oile răzlețe să știe unde să se ducă. Tot ei s-au străduit să le spună partidelor unde promisiunile lor deșarte sunt neconvingătoare, sugerându-le nu cum să pună capăt deșertăciunii, ci cum să facă minciunile mai credibile. Or, ceea ce ne trebuie este să știm cum să evităm a fi înșelați și cum să votăm pentru a dejuca planurile celor care vor să ne controleze, iar nu să fie controlați de noi.
O ABERAȚIE DEMOCRATICĂ: STÂNGA ȘI DREAPTA PE ACEEAȘI LISTĂ
Două decizii aberante au anulat orice semnificație a alegerilor europene.
Prima decizie a fost aceea ca PNL și PSD să prezinte o listă unică. Aceasta denotă două vicii de concepție ale unor partide transformate în grupuri de interese personale preocupate exclusiv să acumuleze putere într-o societate și într-o țară deposedate de putere. (sic!)
1. Cei care au adoptat decizia listei unice nu înțeleg că jocul democratic are ca jucători indispensabili partidele politice, respectiv se joacă între partidele politice, iar acestea, pentru a constitui o alternativă reală oferită unui juriu național format din cetățenii cu dreptul de a alege, trebuie să aibă identități distincte, elementul principal de diferențiere fiind ideile în care fiecare crede și pe care le promovează pentru a construi o cetate; adică un spațiu în care locuitorii – cetățenii – să trăiască în siguranță individuală și colectivă, culturală (națională) și internațională. Ideile cu pricina, agregate într-un ansamblu coerent, adică într-o ideologie, se transformă apoi într-un program politic, adică într-un un set de pași specifici sau de acțiuni practice înlănțuite rațional, prin care, utilizând puterea primită de la cetățeni, viziunea teoretică cu privire la organizarea vieții în cetate să devină fapt material concret, palpabil, real.
Fără putere nu se poate face nimic, iar într-o democrație ea se acordă prin vot și se exercită în folosul întregii comunități care a delegat-o unui partid sau altuia. Abia dacă voturile s-au acordat dispersat, partidele înzestrate cu putere negociază un program comun care să ducă, atunci când și dacă este posibil, la administrarea cetății prin politici îmbinând ideologiile și viziunile (deopotrivă strategice și tactice) mai multor jucători.
Când vorbim despre democrație transfrontalieră europeană, lucrul minim pe care îl putem face este să adunăm partidele naționale cu aceeași ideologie în familii în interiorul cărora membrii, fiecare din perspectiva interesului național și având experiența vieții naționale a țării de proveniență, negociază arhitectura cetății europene și regulile de conviețuire în cadrul casei comune construite prin efortul lor reunit, în așa fel încât cu toții împreună și fiecare în parte să obțină un nivel de securitate (exprimat în termenii păcii, libertății, bunăstării și demnității) superior celui obtenabil separat.
În mod normal, un partid românesc care crede că statul (ca administrator al intereselor colective și deținător al monopolului legitim asupra mijloacelor de constrângere, adică asupra violenței publice) este mai important decât piața, munca mai importantă decât capitalul și comunitatea mai importantă decât individul, ceea ce caracterizează partidele stângii democrate (socialiste și social-democrate), vede altfel construcția europeană decât un alt partid românesc, aparținând dreptei democrate (liberale și conservatoare), convins că piața, eliberată de intervenția factorului politic (statul) poate rezolva toate probleme sociale, că munca nu are valoare decât fecundată de capital și că motorul progresului este tocmai inegalitatea indivizilor liberi să concureze fără a fi apăsați de riscul ca profitul muncii lor să fie confiscat spre a fi redistribuit celor care nu produc nimic sau foarte puțin. Într-un fel va arăta, deci, o UE a egalității (între statele membre și între cetățenii europeni), așa cum o dorește stânga, cu înțelegerea faptului că acesta impune învestirea instituțiilor comune europene cu o autoritate sporită pentru a interveni în derularea raporturilor sociale și a redistribui avuția comună, și altfel o UE a libertății, așa cum o vrea dreapta, care are în vedere o intervenție minimală a factorului politic și acceptă inegalitatea ca pe un dat obiectiv ce poate fi temperat doar prin asigurarea egalității șanselor.
În același timp, un partid românesc are o concepție diferită cu privire la felul în care trebuie construită UE în așa fel încât aspirațiile românilor să își găsească împlinire acolo, decât un partid german, francez, maghiar etc. preocupat de a promova aspirațiile nemților, francezilor, maghiarilor etc. Aceste partide vor negocia pentru a identifica cel mai mare numitor comun al intereselor naționale pe care apoi să îl promoveze în comun, creând, totodată, contextul în care interesele distincte să poată fi redefinite în așa fel încât să se evite conflictul dintre ele.
Ceea ce putem realiza în comun facem în comun; ceea ce suntem nevoiți să realizăm separat facem neconflictual. Concurența (liberă și loială) se desfășoară între indivizi și asta înseamnă progres (adică bunăstare); concurența între națiuni (state-națiune) este abolită și asta înseamnă pace (adică ordine). Solidaritatea – națiunilor și indivizilor – face puterea lor de a rezista amenințărilor externe și a câștiga în competiția cu jucătorii din afară. Această solidaritate trebuie să se exprime și împotriva tendințelor hegemonice din interiorul UE și împotriva imperialismului manifestat de alte puteri din afara UE. Cum să organizăm ordinea, concurența și apărarea intereselor comune atât în interiorul cât și în afara Uniunii depinde nu numai de ideologia partidelor asociate în familii europene așezate pe temelia valorilor împărtășite, ci și de naționalitatea partidelor care compun aceste familii.
Amestecul dintre PNL și PSD dovedește fie că liderii acestora nu înțeleg mecanismul democratic, fie că nu sunt interesați de promovarea și garantarea democrației la nivelul UE, fie că, pur și simplu, nu mai au nici o identitate ideologică distinctă și de aceea nu mai au nici viziune europeană specifică și nici programe proprii pentru transpunerea acesteia în viață. Or, dacă partidele românești cu pretenții de a obține cele mai multe mandate europarlamentare nu înțeleg ce înseamnă democrația sau nu sunt preocupate de ea, este limpede ce politică vor face reprezentanții lor, care vor fi și reprezentanți ai României, în Parlamentul european. Răpindu-ne atuurile ordinii democrate, acea politică va întări oligarhismul tot mai greu de suportat al instituțiilor europene și ne va menține statutul de vasal al unei așezări europene opresive, care nu este federală (așa cum greșit cred unii), ci imperială.
Iată promisiunea PSD și PNL în alegerile europene. Cum poți vota cu asemenea partide?
2. Liderii PSD și PNL nu știu, însă, nici cum este organizat Parlamentul european.
Persoanele alese pe lista comună vor trebui să se ducă apoi în grupuri politice diferite, în funcție de familia politică europeană căreia fiecare (cel puțin sub aspect formal) îi aparține; respectiv Partidul socialiștilor europeni, în cazul PSD, și Partidul Popular European, în cazul PNL.
Care este legitimitatea unor persoane alese pe o listă comună de a activa în grupuri politice diferite, ele fiind obligate a se alinia agendei politice a acestora? Care va fi credibilitatea europarlamentarilor români în acele grupuri și, pe cale de consecință, dimensiunea influenței lor? De ce am da voturile unor partide românești despre care înțelegem că prin modul în care au înțeles să organizeze alegerile europarlamentare în România vor trimite în Parlamentul european parlamentari fără credibilitate și fără influență, care vor purta din primul minut pecetea oportunismului meschin, al lipsei de identitate și al predispoziției către încălcarea oricăror principii?
Ceea ce este suspect, și asupra acestui punct voi reveni, este că partidele europene afectate de o asemenea comportare, au fost de acord cu ideea listei comune. În trecut așa ceva era cu totul exclus. Oare ce s-a întâmplat între timp?
O ABERAȚIE POLITICĂ: SUPRAPUNEREA ALEGERILOR EUROPENE ȘI LOCALE
A doua decizie greșită este unirea alegerilor europene cu alegerile locale.
S-a spus că aceasta a avut în vedere doar reducerea performanței electorale a AUR, întrucât cei care vor vota pentru un anumit partid în alegerile locale, în mod natural vor vota pentru același partid și în alegerile europene. Or, AUR, neavând organizații locale la fel de puternice și experimentate ca PSD și PNL, organizații care, pe de altă parte, se vor mobiliza în campanie întrucât va fi chiar pielea candidaților lor în joc, va pierde o mare parte a avantajului său legat de valorificarea valului suveranist pe care s-a suit.
Desigur, acesta este un raționament valabil, dar mai ales din perspectiva politicianismului românesc. În trecut, UE a combătut cu tărie o asemenea formulă. De ce a acceptat-o acum?
Răspunsul principal se găsește în dorința lacheilor de la București și a patronilor de la Bruxelles de a se evita orice dezbatere cu privire la politica europeană, prin canibalizarea acesteia de către discursul electoral cu obiect local, precum și de a ascunde românilor ce este cu adevărat UE și, mai ales, cum a deviat UE de la obiectivele sale și chiar de la respectul pentru tratatele sale constitutive.
CUI ÎI ESTE FRICĂ DE DEZBATERILE EUROPENE?
Ce ar fi fost de discutat în cadrul unei campanii europene transparente și corecte?
1. În primul rând, era de discutat poziția europarlamentarilor români cu privire la implicarea UE în războiul din Ucraina, la relația UE cu Rusia și, pe un plan mai general, la militarizarea politicii UE și transformarea UE dintr-o putere pacifică (putere soft), într-o putere războinică (putere hard).
Câte mame românce ar putea vota cu un partid care va trimite în Parlamentul European parlamentari gata să susțină trimiterea copiilor lor în războiul SUA cu Rusia, desfășurat pe pământ ucrainean?! Câți agricultori români ar putea vota cu un partid care va trimite în Parlamentul European parlamentari gata să îi împingă în faliment lăsând produsele agricultorilor ucraineni să facă o adevărată concurență neloială pe piața internă europeană, numai pentru ca războiul din Ucraina să continue?! Câți salariați și pensionari români ar putea vota cu un partid care va trimite în Parlamentul European parlamentari gata să-i oblige a plăti prețurile cele mai mari la energie sau a sta în frig ori a suporta una dintre cele mai mari scumpiri de prețuri din Europa, pentru ca România să participe la războiul economic declarat Rusiei, de un Occident care, în cel mai bun caz, îi ignoră nevoile, în mod obișnuit îi ia pe nimic pădurile, gazul și petrolul, iar în cazul cel mai rău plănuiește să îi trimită tinerii la moarte?!
PSD, PNL, USR, PMP, REPER, Forța Dreptei au susținut până acum implicarea UE și, deci, a României, în războiul cu Rusia; atât cel economic, cât și cel militar. Vor înceta să susțină același lucru în viitor? Dacă nu, cu ce argumente? Dacă da, în ce fel se vor delimita de susținătorii transformării UE într-o alianță militară proactivă cu rol de jandarm european? UE are o altă natură și o altă menire decât NATO, care, în esență, este o entitate cu caracter militar. Ea a fost creată pentru a asigura pacea prin dezvoltare, dezvoltarea prin solidaritate și solidaritatea prin tratamentul egal al tuturor membrilor a căror diversitate este, în același timp, recunoscută și respectată. Vor românii schimbarea acestui proiect?
În lipsa unei clarificări publice în cadrul campaniei electorale nu putem conchide decât că partidele amintite, care au susținut în mandatul precedent politica războiului, nu pot primi votul românilor care nu doresc implicarea lor în acest război. Nu pentru că nu ar fi drept, ci pentru că nu poate fi câștigat, iar de împingerea noastră în bătălii pierdute ne-am săturat.
2. O altă temă importantă de campanie se referă la alegerea viitorului guvern european, Comisia europeană, și mai cu seamă la desemnarea viitorului Președinte al acestuia.
PNL, în cadrul Congresului PPE de la Sibiu, s-a pronunțat pentru susținerea realegerii în această funcție a Ursulei von der Leyen. PSD, candidând pe aceeași listă cu PNL, lasă să se înțeleagă că și el sprijină același candidat. În lipsa unei declarației în alt sens, este greu să ne așteptăm că USR, PMP, REPER sau Forța Dreptei vor face opoziție la acordarea unui nou mandat celei supranumite Medusa von der Leyen.
Dacă este să fie așa, atunci ar fi trebuit să discutăm despre uriașele fapte de corupție ale candidatei sprijinită de partidele amintite, din care cel mai tulburător se referă, desigur, la cumpărarea a milioane de doze de vaccinuri anti-Covid 19, din banii noștri (căci UE cheltuie banii primiți de la statele membre, iar aceștia sunt luați, prin impozite și tot felul de alte dări, din buzunarele contribuabililor lor), dar fără acordul nostru.
Aceste vaccinuri, cumpărate la prețuri suspect de mari, prin implicarea personală a Ursulei, care a semnat contracte învăluite de un inacceptabil secret, ne-au fost băgate pe gât tot așa cum doamna cu pricina vrea să ne forțeze a primi contingente de imigranți venite din țări pe care UE, în loc să le ajute a se dezvolta, le tulbură prin încurajarea unor revoluții (precum cea a „Primăverii arabe”) generatoare de războaie civile și faliment economic. Desigur, imigranții alocați României vor fi dintre cei rămași după ce membrii occidentali ai UE și-au ales creierele cele mai educate și brațele cele mai harnice.
În lipsa unei dezbateri care să ne lumineze asupra opțiunii partidelor românești pe aceste teme, nu putem deduce decât că acelea care o sprijină pe doamna von der Leyen îi sprijină și îi vor sprijini și politicile referitoare la achizițiile publice europene și la imigrație, trecându-i cu vederea faptele de corupție. Cum să le dăm votul atunci?!
3. O a treia temă esențială, privește poziția europarlamentarilor din România referitoare la teza bruxelleză potrivit căreia dreptul UE (adică actele normative adoptate de instituțiile europene, printre care, desigur, în primul rând, Parlamentul european) pot trece înaintea prevederilor Constituției României, precum și peste deciziile Curții Constituționale a României.
A renunța la supremația Constituției, legea fundamentală care sintetizează în termeni juridici identitatea noastră națională, reprezentând contractul fondator al națiunii române, înseamnă a renunța la însăși existența României ca stat independent și suveran. În favoarea unei asemenea renunțări s-au pronunțat explicit și militant USR, REPER, PMP și Forța Dreptei. Ea nu a fost în nici un fel negată de PNL și PSD.
PSD și PNL au susținut efectele cele mai perverse ale acestei teorii anti-naționale atunci când au acceptat timp de peste un deceniu aplicarea MCV – un instrument lipsit de bază legală cu începere de la 1 ianuarie 2010, pus în mâna statului subteran, cu brațul său înarmat format din trinomul SRI (Coldea&Co.), DNA (Koveși & Co.) și ÎCCJ (Livia Stanciu & Co.), pentru a distruge toate elitele naționale ale României (politice, economice, academice, sportive, culturale etc.). La instrument s-a renunțat atunci când ținta a fost atinsă. Acum sunt scoase din casă cadavrele „maurilor” care și-au făcut datoria anti-democrată și anti-națională. (A se vedea inculparea „generalilor întunericului”, desigur, spre a face loc noii gărzi a cozilor de topor.)
Executarea rituală din „noaptea cuțitelor lungi” de pe strada Știrbei-vodă (sediul principal al DNA) a constituit și un ritual de inițiere pentru succesorii vechii „coloane a cincea” constituite la noi de către hegemonii euro-atlantici, astfel încât să se știe cine comandă muzica și ce pot păți cei care îi indispun pe păpușarii invizibili (inclusiv prin refuzul de a dispărea atunci când sunt pensionați). După același model, și votul nostru în alegerile europene din 9 iunie 2024, nu are a fi atât o pedeapsă aplicată celor care trădând interesele naționale ale României în UE, au trădat și interesele UE în România, cât o lecție oferită viitorilor europarlamentari români care să înțeleagă că azi, pentru ei a fi bun european înseamnă să fii bun român, tot așa cum a fi bun român înseamnă să fii bun european. Prin urmare, acest vot nu trebuie să meargă spre listele partidelor care nu au afirmat supremația Constituției române și au permis agenților UE să distrugă elitele românești, capitalul românesc și demnitatea românească.
Întrucât, potrivit tratatelor constitutive, UE trebuie să asigure coeziunea economică, socială și teritorială a statelor membre, a acționa împotriva intereselor acestora este egal cu a acționa împotriva intereselor Uniunii; cei care au folosit instrumentele create la Bruxelles pentru a distruge România, nu sunt pro-europeni, ci anti-europeni și anti-români în același timp și sub același raport.
4. În fine, o dezbatere europeană ar fi fost obligatoriu să abordeze problema pieței de energie a UE, pe aceea a crizei de creștere economică la nivelul UE, precum și pe aceea a politicii bugetare europene (pactul de stabilitate).
Fără să intrăm în detalii, este doar de observat că cei care pun UE la remorca agendei geopolitice americane au decuplat UE atât de sursele de energie ieftină rusești, cât și de uriașa piață chineză, sub cuvânt că astfel se reduc riscurile (de-risking) cooperării economice cu Rusia și China, rivalii strategici ai SUA.
Conceptul „de-risking”, atât de drag Ursulei von der Leyen, a ruinat economia europeană și a generat insecuritate și instabilitate la nivelul membrilor săi. În plus, menținerea artificială a deficitului bugetar al statelor membre în mod nediferențiat la un nivel care nu permite membrilor mai săraci să reducă decalajul între nivelul lor de dezvoltare și cel al membrilor mai bogați, a condus la înrobirea celor dintâi față de cei din urmă. Aceasta cu atât mai mult cu cât tocmai bogaților li s-au îngăduit excepțiile de la regulă. Ceilalți au putut depăși nivelul deficitului standard, împrumutându-se de la băncile bogaților, numai pentru a cumpăra vaccinurile Ursulei, mărfurile produse de industria Germaniei sau armele pentru Ucraina.
Care sunt partidele românești participante la alegerile europarlamentare care se vor opune acestui model de politică economică, reflectat dureros în farfuria cetățeanului european de origine română și nu numai? Nu știm, căci tema nu a fost discutată. Ceea ce știm este că partidele care au trimis în legislatura care se încheie membri în Parlamentul European nu s-au opus. (Opozițiile individuale au rămas ca simple gesturi exotice care, nesusținute din țară, nu au avut impact, decât cel mult la nivelul retoricii parlamentare.) De ce am vota atunci listele acestor partide?
NOI CU CINE VOTĂM?
Mă opresc aici, deși, înșiruirea temelor critice ar putea continua. Simpla lor rememorare explică de ce nu s-a dorit desfășurarea unei campanii europarlamentare.
Problemele esențiale pentru viața românilor europeni sau a europenilor români nu trebuiau aduse în atenția acestora, iar partidele românești care nu sunt nici pro-europene nici pro-românești, ci pro-globaliste și pro-oligarhice, nu trebuiau puse în situația de a da răspunsuri care să deștepte electoratul român determinându-l să le refuze încrederea.
În același timp, dincolo de calculele electorale, acordul dat PSD și PNL de a prezenta o listă comună a urmărit tocmai să anuleze orice duel electoral din care să iasă la suprafață adevărul în legătură cu ceea ce a ajuns să fie în realitate UE, la modul în care funcționează ea și la prăpastia istorică spre care ne împinge. Confruntarea ar fi fost oricum una artificială sau epidermică întrucât ambele partide nu sunt decât lachei ai unor interese oligarhice ostile oricărei agende democratice sau naționale românești.
Dar dacă nu le putem vota pe acestea, pe cine putem vota în alegerile europene?
1. În afară de pseudo-partidele PSD și PNL, două grupări globalist-oportuniste care visează să ajungă „partid-stat”, așa cum gândacul românesc visează să ajungă gândac de Colorado, primul nici social nici democrat, iar al doilea nici național nici liberal, există în cursă și partidele anti-sistem (este vorba despre sistemul democratic) care și-au asumat ideologia „woke”. Acesta este un cuvânt care provine din argoul englezei afro-americane (rădăcina sa ar fi verbul „to wake”, „a trezi”) și înseamnă ceva de genul „a rămâne vigilent pentru a sesiza prejudecățile și inechitățile sistemice, precum și a se manifesta activ împotriva lor” (este vorba, în special, despre inegalitatea socială, discriminarea rasială, sexism și refuzul drepturilor lgtbq). Combaterea acestor prejudecăți și inechități, adânc înrădăcinate în cultura națională și universală rezultată din evoluția istorică a comunităților umane, ar presupune, în viziunea woke, distrugerea a tot ceea ce este tradiție culturală (cancel culture / moartea culturii), inclusiv a amintirii cu privire la trecutul istoric, astfel încât pe terenul cultural viran rămas, pe care nici unul din vechile adevăruri (inclusiv cele privind ordinea naturală a lucrurilor) nu mai contează (iată „post-adevărul”), să poată fi edificată o „nouă normalitate” (adică, raportat la ceea ce este astăzi normal, o anormalitate).
În România, deși se revendică de la dreapta, acestea sunt partide cu adevărat extremiste ale unei stângi neo-bolșevice, anarhist-pseudo progresiste, care nu au cum fi votate. Iată răul cel mai mare al cărui avans trebuie oprit, chiar dacă printre membrii USR, REPER sau Forței dreptei se găsesc, desigur, așa cum este firesc, cu titlu de excepție, și oameni de ispravă. Când o jumătate de prună este viermănoasă arunci și partea bună.
Dintre partidele românești care au reușit, în condițiile unei legislații electorale cel puțin ciudate, să se prezinte pe buletinele de vot ale pseudo-alegerilor europene, AUR este partidul cu discursul cel mai opus derapajului hegemonist și oligarhic al UE.
Din punctul meu de vedere, cele mai multe adjective care i s-au atribuit acestui partid sunt incorecte. AUR nu este un partid extremist. Nu este nici partid de stânga, ci, mai degrabă de dreapta. Nu este nici „suveranist” (suveranismul nu se opune federalismului în cazul proiectului european originar), ci național-populist.
Desigur, național-populismul AUR nu poate fi salutat. Totuși… Dacă acest național-populism nu are cum opri marșul oligarhiei transnaționale europene spre un nou imperialism la nivel continental, măcar îl poate frâna și eventual îi poate impune anumite compromisuri; iar aceasta nu direct, ci întărind puterea de vot a grupului euro-sceptic din Parlamentul European, simultan cu reducerea puterii de vot a celorlalte grupuri care, așa cum am subliniat, nu mai sunt pro-europene și nici federaliste, ci anti-democratice și anti-naționale, oligarho-file și globaliste.
Nu se poate conta că europarlamentarii AUR au priceperea sau caracterul necesare pentru a face vreun serviciu României sau viziunii românești (dacă există) asupra organizării și funcționării UE ca uniune de state-națiune și cetățeni, dar ei vor putea contribui, din interiorul grupului euro-sceptic sau anti-federalist al Parlamentului European, la descurajarea și limitarea elanului celor care merg împotriva intereselor și proiectelor noastre europene. Astfel românii vor putea, dacă nu promova binele, să evite răul cel mai mare punând un rău în contraponderea altuia. Relativizarea răului prin punerea în echilibru a purtătorilor lui, este singura speranță pentru evitarea răului absolut.
2. Raționamentul funcționează, mutatis mutandis, și în cazul alegerilor locale, comasate cu cele europene.
În acest caz, trebuie pornit de la identificarea persoanelor fizice care în calitate de candidați la funcția de primar oferă cele mai convingătoare indicii de calitate. Nu contează partidul în numele căruia candidează, cu excepția celor aflați sub semnul partidelor neo-bolșevice, anarhist-pseudo progresiste. Cele din urmă se cere a fi ținute cât mai departe de sfera puterii politice.
După stabilirea opțiunii pentru un anumit primar, votul pentru consilierii locali se cere a fi dat altor partide decât cele din care primarul face parte. Nu pot fi puse toate ouăle puterii într-un singur coș. Concentrarea puterii în mâinile unui singur jucător politic înseamnă concentrarea corupției în aceeași mână; acolo unde este toată puterea va fi și toată corupția. Și în acest caz, partidele neo-bolșevice, anarhist-pseudo progresiste trebuie să rămână în afară. Ascensiunea lor trebuie oprită cu orice chip.
La aceste gânduri se adaugă două avertismente și anume: i. întrucât cei mai mulți și mai disciplinați alegători sunt cei seduși de egalitarismul pseudo-progresist al partidelor neo-bolșevice, cetățenii care nu participă la vot, îi lasă pe aceștia să decidă în numele lor; ii. dacă unii dintre alegători, nici ținându-se de nas, nu pot pune ștampila pe însemnul unui singur partid, decât să își exprime implicit protestul stând acasă, mai bine o fac explicit, ștampilând rubricile mai multor partide. Să nu cedăm altora dreptul nostru de a vota (atât cât el ne va mai fi lăsat, fie și numai de formă) și să nu le lăsăm prin absența de la vot, celor împotriva cărora vrem să protestăm, posibilitatea de a pune refuzul de a vota pe seama lenei noastre.
Când dreptul de a alege se reduce la un simplu ritual, nimeni nu mai poate spera la promovarea prin alegeri a unor idealuri. Tot ce se poate face este să fie adoptate tactici de vot care fragmentând puterea să nu îngăduie celor de rele intenții să își bată joc cu totul de idealurile alegătorului. Dă-ne doamne înțelepciunea pentru a o face!
The post Alegeri comasate cu partide comasate și idealuri compromise appeared first on Cotidianul RO.
