Alertă alimentară, în România, din cauza pesticidelor. Cum deosebim fructele și legumele pline de astfel de substanțe chimice, cu toxicitate mare, față de cele sănătoase (VIDEO)

Alertă alimentară, în România, din cauza pesticidelor. Cum deosebim fructele și legumele pline de astfel de substanțe chimice, cu toxicitate mare, față de cele sănătoase (VIDEO)

Este alertă alimentară, în România, din cauza pesticidelor din fructele de sezon, cum ar fi cireșe, căpșuni sau pepene. Deși gustul nu le tradează, aceste fructe ar putea fi dăunatoare pentru sănătate, din cauza pesticidelor folosite de agricultori.

Îngrijorat de folosirea pesticidelor, statul anunță sute de verificări în laborator și vizate sunt deopotrivă cireșele, căpșunile, pepenii, toate fructele de sezon.

Dr. Mihai Ponea, directorul executiv al DSVSA Vaslui, a avut o intervenție în emisiunea News Pass, moderată de Laura Chiriac, pe B1 TV, unde a spus cum recunoaștem fructele și legumele pline de astfel de substanțe chimice, cu toxicitate mare, spre deosebire de cele sănătoase.

De asemenea, a dat și câteva sfaturi despre ce ar trebui să facem atunci când cumpărăm legume și fructe, pentru a elimina pesticidele de pe acestea.

Mihai Ponea a fost întrebat ce facem acum cu fructele noastre, câtă încredere să avem în ele, pentru că e greu să îi convingi pe oameni că nu e tocmai sănătos să consume fructe chiar acum în luna iunie.

„În primul rând, trebuie să facem o clarificare. ANSVSA are responsabilitatea legală prin laboratoarele DSVSA să efectueze zilnic analize pentru reziduurile de pesticide la tot ceea ce intră în România din alte state, din țările terțe, cum ar fi Turcia, Moldova, Ucraina. Toate aceste lucruri sunt verificate la frontiere și transmise către laboratoarele DSVSA-urilor.

Mai mult de atât, săptămâna trecută ANSVSA-ul a inaugurat cel mai mare laborator de reziduuri de pesticide din România, Institutul de igienă și sănătate publică veterinară, iar acolo se efectuează, la fel, analize contra cost. ANSVSA-ul, prin controalele pe care le efectuează la cei care sunt pe piață, aceștia au obligația să facă verificări și să asigure că legumele și fructele care sunt pe piață sunt libere de reziduuri de pesticide. În ceea ce privește cealaltă instituție, Autoritatea Fitosanitară, face control pe produsele românești”.

 

Cum deosebim fructele și legumele cu pesticide de cele care ar trebui să fie sănătoase

 

Ponea a spus și cum deosebim aceste fructe și legume cu pesticide de cele care ar trebui să fie sănătoase.

“Din păcate, nu se văd cu ochiul liber, nu au gust diferit. Aceste reziduuri de pesticide sunt substanțe chimice extrem, extrem de infime.

Ele se observă la părți per milion, este foarte complicat și complexă analiza efectuării reziduurilor de pesticide, care necesită echipamente foarte scumpe și laborios este acest proces. Deci gustul și mirosul nu îl simțim. Ce este foarte important este ca cetățenii, când merg în piață, să se informeze, pentru că și în piața agroalimentară, de oriunde, trebuie scris pe etichetă de unde provin aceste legume și fructe, că aici, în falsificarea etichetelor sunt cele mai des întâlnite probleme. Să ne asigurăm că acele produse sunt românești, că știm de unde cumpărăm aceste produse. Este foarte important și să nu cumpărăm de la marginea drumului legume și fructe. Încercăm, prin controalele pe care le efectuăm, să nu permitem comercializarea în stradă, la colț”.

 

„Statul face controale randomizate”

 

Directorul executiv al DSVSA Vaslui a mai fost întrebat dacă românesc înseamnă liber de pesticide.

“Tot ce este pe piață ar trebui să fie liber de pesticide. Este interzis să punem și să comercializăm liber de pesticide. Ce este foarte important este că sunt în România foarte mulți mici producători, care trebuie să-și efectueze analize. Statul face controale randomizate, nu poți să faci câteva milioane de controale, dar cei care sunt pe piață trebuie să efectueze și să pună la dispoziția instituțiilor buletine că au verificat marfa pe care o pun pe piață. Și, mai mult de atât, să știți că tot ce intră și pe rafturile supermarketurilor acestea sunt verificate în laboratoare eșantionat”.

 

Ce să facem cu fructele și legumele imediat după ce le cumpărăm

 

Mihai Ponea a mai fost întrebat și care este ponderea fructelor și legumelor cu pesticide, cât la sută nu au și cât au, în medie, în urma controalelor efectuate.

“Ponderea reziduurilor de pesticide este extrem, extrem de mică a numerelor de probe pozitive, pentru că legumele și fructele se consumă în cantități impresionante în România, mai ales în perioada verii. Raportat cu numărul de probe efectuate cu ce ies pozitive sunt foarte mici și infime, dar este foarte important legumele și fructele, jumătate din reziduuri, dacă se întâmplă, primul lucru, să spălăm foarte bine legumele și fructele, să nu le mâncăm niciodată nespălate și pe cât se poate, dacă legumele pe care le consumăm se clătesc cu apă cu oțet, este un lucru extraordinar și benefic pentru organism. Al doilea lucru, să evităm pe cât posibil să mâncăm fructele cu tot cu coajă, pentru că în coajă s-ar putea găsi o concentrație mai mare.

La căpșuni, afine, cireșe, bineînțeles, nu putem, dar la cele la care putem este de preferat, dar la toate să încercăm să le spălăm, pentru că avem tendința, când am cumpărat cireșele, să și mâncăm din ele. Și cel mai important lucru, să nu achiziționăm din locuri necunoscute, că pot fi puse pe piață astfel de produse”.