Alertă meteo: ploi, vânt și grindină în mai multe județe, până joi seară. Cum va fi vremea în București | HARTĂ

Alertă meteo: ploi, vânt și grindină în mai multe județe, până joi seară. Cum va fi vremea în București | HARTĂ

Meteorologii au emis o avertizare de ploi însoțite de descărcări electrice, vânt și grindină pe alocuri, valabilă din această dimineaţă şi până joi, 30 mai, la ora 20:00. Administraţia Naţională de Meteorologie a mai emis o avertizare de cod galben de ploi pentru mai multe judeţe din ţară, valabilă până miercuri, 29 mai. În Bucureşti, vremea va fi în general instabilă, până joi, 30 mai.

Începând de astăzi de la ora 10:00 şi până joi, la ora 20:00, meteorologii avertizează că „aria ploilor va fi în extindere treptată și va cuprinde cea mai mare parte a țării”.

Potrivit ANM, vor fi mai ales averse, însoțite de descărcări electrice și pe alocuri de intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină. „În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15…25 l/mp și pe alocuri de peste 40 l/mp”, adaugă sursa citată.

De asemenea, de astăzi de la ora 16:00 şi până miercuri, ora 16:00, este valabil un cod galben de ploi în mai multe judeţe din ţară.

Codul galben de ploi este valabil de marţi, ora 16:00, până miercuri, ora 16:00.

„În cea mai mare parte a Moldovei, estul Transilvaniei, în Carpații Orientali și jumătatea de est a Carpaților Meridionali vor fi perioade cu averse și cu caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și pe alocuri de peste 40…50 l/mp”, transmite ANM.

În Bucureşti, vremea va fi în general instabilă, conform prognozei speciale pentru perioada marţi, ora 10:00, joi, ora 20:00. „Vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, posibil moderate cantitativ (10…15l/mp), însoțite și de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi de 22…24 de grade, iar cele minime de 10…13 grade”, arată ANM.