Alexandru Pașcanu și Rareș Pop, goluri superbe pentru Rapid! Teixeira a redus din diferență printr-o execuție extraordinară

Alexandru Pașcanu și Rareș Pop, goluri superbe pentru Rapid! Teixeira a redus din diferență printr-o execuție extraordinară

Politehnica Iași și FC Rapid 1923 se întâlnesc în etapa a 7-a a Superligii României. Scorul pauzei (n.r 0-1) a fost stabilit de către Alexandru Pașcanu, fundașul reușind să marcheze pentru prima oară la noua sa echipă. Click aici pentru video

UPDATE: Teixeira reduce din diferență

Goncalo Teixeira a marcat și a redus din diferența afișată pe tabelă. Atacantul portughez a primit o minge la marginea careului advers, pe care a lovit-o din prima și a trimis spectaculos spre poartă. Execuția jucătorului ieșean nu i-a dat nicio șansă lui Siegrist.

Rapidiștii trăiesc periculos pe finalul de joc, iar Politehnica Iași arată că poate „lovi” și egala. Ieșirea căpitanului Cristian Săpunaru a destabilizat puțin apărarea formației din Giulești.

UPDATE: Rareș Pop a dublat avantajul Rapidului

Marius Șumudică a fost inspirat prin titularizarea în premieră a lui Rareș Pop! Jucătorul adus de la UTA Arad a marcat golul doi al Rapidului printr-o execuție superbă la colțul lung al portarului.

Fotbalistul în vârstă de 19 ani este doar la a treia prezență în tricoul Rapidului, giuleștenii plătind nu mai puțin de 700.000 de euro în schimbul lui Rareș Pop. Atacantul este cotat la 600.000 de euro, potrivit transfermarkt.

Alexandru Pașcanu a marcat primul gol la Rapid!

Alexandru Pașcanu a fost adus în această perioadă de transferuri la Rapid București, clubul din Giulești plătind nu mai puțin de 350.000 de euro în schimbului fostului internațional under 21.

Fundașul central s-a impus imediat în formația pregătită la acel moment de Neil Lennon, care a fost demis între timp. Pașcanu a reușit să deschidă scorul în deplasarea de la Iași în minutul 44, după o centrare excelentă a lui Claudiu Petrila. Partida din Copou este doar a treia a jucătorului în tricoul Rapidului.

Alexandru Pașcanu nu și-a ascuns afecțiunea față de Rapid București, fostul internațional de juniori declarând în momentul în care a semnat cu formația din Giulești că este rapidist de mic și că e îndrăgostit de galeria vișinie.

„Mă bucur foarte mult că am ajuns la Rapid. Îmi aduc aminte că am fost la un meci de-ale Rapidului, în 2018, contra Stelei, și am stat chiar în galerie, am rămas impresionat de atmosferă.

Eu am plecat din țară la cinci ani, însă am locuit la câteva minute de stadionul Giulești, astfel încât cred că era inevitabil să ajung la Rapid. Sunt fericit și abia aștept să debutez în fața fanilor”, declara Alexandru Pașcanu în momentul transferului.

Marius Șumudică, aproape de o victorie la revenirea la Rapid București

Marius Șumudică a fost numit în locul lui Neil Lennon pe banca tehnică a Rapidului. „Șumi” nu se află la primul mandat la formația din Giulești, antrenorul fiind responsabil de rezultatele echipei în perioada 2010-2011.

Principalul a avut emoții încă din debutul partidei cu Poli Iași, Burmaz reușind să deschidă scorul în minutul 8, însă reușita sârbului a fost anulată pentru o poziție neregulamentară. Golul lui Pașcanu de pe finalul primei reprize l-a mai liniștit pe Șumudică, antrenorul fiind foarte aproape de prima victorie a Rapidului din sezonul actual.

Marius Șumudică era liber de contract din martie 2024, după despărțirea de Gaziantep. Conducerea Rapidului a profitat de acest aspect, iar emblema giuleștenilor a fost repatriată după mai bine de un deceniu, iar această mutare pare a fi una inspirată, formația din Giulești dominând clar în prima repriză cu Politehnica Iași.

Please follow and like us:
Pin Share