Alexia Eram surprinsă în prezența unui alt bărbat. Cine o face fericită acum, după despărțirea de Mario Fresh

Alexia Eram surprinsă în prezența unui alt bărbat. Cine o face fericită acum, după despărțirea de Mario Fresh

Alexia Eram pare că nu suferă deloc după despărțirea de Mario Fresh, sau cel puțin nu lasă să se vadă acest lucru. Aceasta își vede mai departe de proiecte și, mai mult, a fost surprinsă în prezența unui alt bărbat.

 

Alexia Eram surprinsă în prezența unui alt bărbat

 

După despărțirea de Mario Fresh, fiica Andreei Esca s-a afișat cu un tânăr, scrie Cancan.

Aceasta pare să se simtă tare bine în prezența lui, fiind surprinsă cu zâmbetul larg pe buze. A mers cu băiatul la o cafenea, apoi s-au retras într-un magazin cu, preponderent, produse de mobilier.

 

Cu cine a plecat Mario Fresh în Dubai după despărțirea de Alexia Eram

 

Chiar dacă despărțirea de Alexia nu a fost deloc ușoară, amândoi încep, treptat, să treacă peste. În timp ce Alexia Eram și-a deschis o afacere, Mario Fresh s-a axat pe carieră și pe familie. Astfel, el a plecat în Dubai unde va petrece timp cu familia sa.

Mario Fresh, părinții și sora lui s-au distrat, s-au bucurat de vremea numai bună pentru plajă, de o petrecere fantastiă și au ieșit în oraș.

Please follow and like us:
Pin Share