Alfred Bulai, suspendat din toate funcţiile de la SNSPA după acuzațiile de agresiuni sexuale

Alfred Bulai, suspendat din toate funcţiile de la SNSPA după acuzațiile de agresiuni sexuale

Senatul SNSPA a decis marți, 30 iulie, să valideze propunerea rectorului Remus Pricopie privind suspendarea profesorului de sociologie Alfred Bulai de la activităţile didactice şi din toate funcţiile pe care le ocupă după acuzațiile de hărțuire sexuală.

„Senatul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a aprobat, la propunerea rectorului SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, după analiză în Consiliul de Administraţie al universităţii, în conformitate cu art. 109, alin. (4) din Carta SNSPA, suspendarea prof. univ. dr. Alfred Bulai de la activităţile didactice, precum şi din toate funcţiile pe care le ocupă, director al Departamentului de Sociologie al Facultăţii de Ştiinţe Politice, membru al Consiliului Facultăţii de Ştiinţe Politice şi membru al Senatului SNSPA, pe perioada derulării procedurii de cercetare a Comisiei de Etică a SNSPA”, a transmis SNSPA.

Reprezentanții instituției au menționată însă că niciodată nu a fost depusă o plângere la adresa lui Alfred Bulai la Decanatul Facultăţii de Ştiinţe Politice sau la Comisia de Etică a SNSPA.

„Îi rugăm pe cei care susţin că “se ştia” să se adreseze instituţional către SNSPA sau către orice altă instituţie a statului român (poliţie, procuratură etc.), pentru a clarifica acest aspect, în “cazul Bulai” sau orice alt posibil caz”, se mai arată în comunicat.

Alfred Bulai, 61 de ani, Șeful Departamentului de Sociologie din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București, a fost acuzat de foste studente că le cerea să se dezbrace, că le mângâia și chiar că a făcut sex cu unele, a relatat site-ul snoop.ro.

În replică, rectorul Remus Pricopie a cerut retragerea lui Bulai de la șefia Departamentului de Sociologie și suspendarea acestuia, cât timp Comisia de Etică face o analiză.

De asemenea, Poliția Capitalei a anunțat că a demarat investigațiile în acest caz, „față de persoana în cauză urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun”, fiind vorba despre infracțiunea de folosire a funcției în scop sexual.

La câteva ore după anunțul Poliției, Alfred Bulai a făcut cerere de pensionare din SNSPA.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share