Aliați ai SUA afirmă că unele companii chineze dezvoltă drone de atac pentru Rusia

Aliați ai SUA afirmă că unele companii chineze dezvoltă drone de atac pentru Rusia

Companii din China și din Rusia dezvoltă o dronă de atac similară celei iraniene Shahed, folosită pe scară largă împotriva Ucrainei, relatează Bloomberg, care citează oficiali occidentali ce dețin informații despre această chestiune.

Oficialii citați sub rezerva anonimatului de Bloomberg nu au precizat denumirea noii drone, dar site-uri militare și unele surse de informare din China afirmă că Beijingul dezvoltă o dronă kamikaze de atac numită Sunflower 200, care este similară ca aspect cu drona iraniană Shahed-136.

Potrivit surselor Bloomberg, companii din China și din Rusia au purtat discuții în 2023 asupra colaborării lor în copierea dronei iraniene Shahed, iar anul acesta au început să dezvolte și să testeze o versiune pregătită pentru a fi predată armatei ruse. Rusia încă nu a folosit drone chineze militare în Ucraina, afirmă sursele citate.

Unele state occidentale cred că aprovizionarea Rusiei cu drone chineze ar putea însemna trecerea Beijingului la furnizarea de asistență letală pentru Moscova. Washingtonul încă nu au stabilit dacă China trimite Rusiei ajutoare letale, dar recunoaște că alte capitale occidentale ar putea avea o interpretare diferită pe tema acestei colaborări militare.