Alimentele nocive pentru creier la care trebuie să renunțăm. „Acestea sunt o povară”

Alimentele nocive pentru creier la care trebuie să renunțăm. „Acestea sunt o povară”

Medicul neurochirurg Vlad Ciurea a avertizat oamenii asupra unor alimente care sunt nocive pentru creier și care ar trebui eliminate din dietă.

Alimentele benefice pentru creier

Alimentele care sunt nocive pentru sănătatea creierului ar trebui eliminate cât mai repede din dietă, iar dacă eliminarea totală nu este posibilă, este recomandată reducerea cantității consumate. Medicul enumeră și câteva alimente extrem de benefice pentru creier, conform Click.

„Benefice sunt legumele. Așa cum am menționat, în grădina noastră românească găsim toate legumele, fructele și semințele necesare. În plus, pentru creier, este dovedit că usturoiul, pătrunjelul și busuiocul au efecte benefice.

Usturoiul ajută la curățarea vaselor de sânge, permițând astfel un flux sanguin mai bun către creier”, a explicat Vlad Ciurea într-o discuție cu Mihai Morar.

Alimentele nocive pentru sănătatea creierului

Cele trei substanțe cele mai nocive pentru creier sunt de culoare albă și pot afecta sănătatea pe termen lung.

„Nocive sunt toate aceste proteine și prăjeli, care ar trebui consumate doar ocazional, de sărbători. Acestea sunt o povară pentru creier. În plus, există cele trei prafuri albe toxice: unul este bine cunoscut de toată lumea, al doilea este zahărul rafinat, iar al treilea este sarea în exces. Eu mă refer strict la impactul asupra creierului, nu la efectele asupra stomacului sau ficatului”, a subliniat Ciurea.

Deși pare foarte greu eliminarea acestor condimente, unul dintre cele mai bune trucuri pentru a renunța la consumul lor este înlocuirea. Astfel, zahărul poate fi înlocuit cu miere sau ștevie.

„Am încercat să folosesc miere și mi-am cumpărat ștevie pentru a înlocui zahărul. Știu clar că zahărul este dăunător pentru mine. Imaginați-vă un tsunami care vine peste voi.

Celulele pancreatice, care trebuie să proceseze zahărul, sunt ca niște broscuțe. Când zahărul ajunge la ele, încep să-l consume, dar la un moment dat sunt copleșite. Zahărul trece de aceste celule și intră în sânge, ducând la boli și acumulări de grăsime”, a mai adăugat medicul Vlad Ciurea.