Alimentul care întărește imunitatea și pe care fiecare român îl are în cămară. Mihaela Bilic: „Are de două ori mai multă vitamina C”

Alimentul care întărește imunitatea și pe care fiecare român îl are în cămară. Mihaela Bilic: „Are de două ori mai multă vitamina C”

Mihaela Bilic a spus cât de sănătoase sunt, de fapt, murăturile. Acestea fac parte din categoria alimentelor promovate, conțin bacterii vii și au efect probiotic, care îmbogățesc microbiota intestinală de care depinde imunitatea.

Mihaela Bilic a spus cât de sănătoase sunt murăturile

Mihaela Bilic a dezvăluit faptul că cele mai bune murături sunt cele în sare, nu în oțet. „Murăturile în sare sunt aliment viu probiotic”, a spus Mihaela Bilic în emisiunea lui Cătălin Măruță, conform protv.ro. 

Atunci când este adăugată sarea, este produsă lacto-fermentația, proces pe care nutriționistul îl consideră miraculos. În prezența bacteriilor, glucidele din legume fermentează și eliberează gaz, enzime și acid lactic.

Acesta acționează ca un conservant, scade pH-ul mediului și blochează răspândirea microorganismelor responsabile de alterarea produsului. Acidul lactic distruge bacteriile patogene și produce bacterii benefice cu efect probiotic.

Atunci când concentrația de acid lactic ajunge la nivelul potrivit, preparatul se echilibrează, iar după două-trei săptămâni, fermentația se oprește de la sine. În acest fel se obțin murăturile, produsele lactate fermentate și brânzeturile.

Alte metode de conservare pot modifica proprietățile nutritive

Atunci când nu este folosită metoda preferată de Mihaela Bilic, ci una care presupune tratament termic, fierbere sau congelare, calitățile nutritive ale alimentelor sunt modificate. Lacto-fermentația permite păstrarea prospețimii legumelor și le face mai ușor de digerat.

Nutrienții sunt mai ușor de asimilat, iar legumele sunt mai ușor de digerat. De asemenea, conținutul de vitamine este mai ridicat. Conform nutriționistului, varza murată este două ori mai bogată în vitamina C decât varza proaspăta.

„Într-un top al murăturilor, varza e pe primul loc, e în multe culturi gastronomice. Este o legumă care e mai bună murată, are de două ori mai multă vitamina C. Nici probemele de digestie la varza proasopătă nu mai există.

Cantitatea de sare ne poate împiedica să mâncăm prea multă, dar o putem spăla”, a spus Mihaela Bilic despre cele mai multe murături. Legumele lacto-fermentate sunt benefice pentru organism datorită enzimelor, vitaminelor și mineralelor.

Murăturile sunt o sursă de fermenți vii care întăresc sistemul imunitar. Acestea mai echilibrează flora intestinală, reduc inflamația și riscul de intoleranțe digestive, îmbunătățesc digestia și ameliorează sindromul colonului iritabil. 

Please follow and like us:
Pin Share