Ambasadorul SUA, despre sistemul Patriot: Nu am cere niciunei ţări să-şi pună în pericol propria securitate

Ambasadorul SUA, despre sistemul Patriot: Nu am cere niciunei ţări să-şi pună în pericol propria securitate

Decizia de a oferi sau nu sistemul Patriot Ucrainei trebuie luată de România. Kavalec a mai afirmat că se discută şi despre alte măsuri care pot fi luate pentru ”a mai reduce îngrijorarea în legătură cu dronele care au ajuns pe teritoriul ţării dinspre Ucraina”.

Kathleen Kavalec a fost întrebată, joi seară, la un post TV, dacă ar trebui România să dea Ucrainei un sistem Patriot şi a răspuns: ”Preşedintele Biden a cerut tuturor aliaţilor să se gândească ce ar mai putea face pentru a ajuta Ucraina în ceea ce priveşte apărarea aeriană şi mai multe ţări analizează posibilităţile. Noi şi ucrainienii am aprecia orice poate face în plus oricine. Desigur, nu am cere niciunei ţări să-şi pună în pericol propria securitate (…) Deci este ceva ce România trebuie să decidă dacă poate aduce această contribuţie”.

Cât de pregătită este România să cedeze un sistem Patriot Ucrainei. Verdictul experților militari

Ambasadorul SUA a afirmat, de asemenea, că ”Statele Unite au fost, mai ales în ultimii ani, foarte activi în susţinerea modernizării apărării aeriene a României, inclusiv prin noi capacităţi de apărare, care includ şi sistemele Patriot”.

”Continuăm să discutăm despre modul în care putem creşte capacitatea de apărare a României, ca partener şi ca membru NATO. Cred că, dacă ar fi să comparăm cu începutul războiului, am triplat numărul de trupe prezente aici, în România, ca parte a efortului de rezistenţă şi apărare şi discutăm ce alte sisteme pot fi puse la dispoziţie pentru a mai reduce îngrijorarea pe care o aveţi în legătură cu dronele care au ajuns în trecut pe teritoriul ţării dinspre Ucraina. Deci continuăm discuţiile legate de modul în care putem ajuta la întărirea şi îmbuntăţirea conştientizării riscurilor, dar şi a capacităţii de apărare”, a mai afirmat ambasadorul SUA la Bucureşti.