Ana Bărbosu. ”Nu cred că voi putea uita vreodată ce s-a întâmplat„

RMAG news

Gimnasta Ana Bărbosu a declarat, miercuri, la întoarcerea de la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a pierdut medalia de bronz în finala de la sol în urma contestaţiei delegaţiei Statelor Unite ale Americii, că a avut sentimente de tristeţe şi dezamăgire atunci, dar încearcă să rămână totuşi cu cele pozitive

„Am avut sentimente mixte şi de tristeţe, şi de dezamăgire. Dar încerc să rămân doar cu cele pozitive, de bucurie şi mândrie. Atunci, în sală, momentul a fost foarte intens, dar după aceea a trecut puţin timp şi a trebuit să mă calmez, să-mi stăpânesc emoţiile şi gândurile. Şi asta încerc să fac şi acum. Sincer nu cred că voi putea uita vreodată ce s a întâmplat. Dar nici nu cred că mi-aş dori să uit, pentru că au fost nişte clipe unice. A fost prima mea participare la Jocurile Olimpice şi acele momente le iau cu mine. Ele mă vor face o persoană mai puternică”, a spus ea la Salonul Oficial al Aeroportului ”Henri Coandă”.

„Nu cred că s-a încheiat şirul lucrurilor care se pot învăţa din această experienţă. Dar cu siguranţă am învăţat să mă bucur de ce am, de faptul că sunt sănătoasă şi că am reprezentat foarte bine ţara la Jocurile Olimpice”, a adăugat Ana Bărbosu.

Ana Maria Bărbosu s-a clasat pe locul patru la sol, luni, în concursul de gimnastică artistică din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, în timp ce Sabrina Maneca-Voinea s-a clasat pe cinci.

Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde medaliată cu bronz, însă americanca Jordan Chiles a depus contestaţie şi i s-a mărit nota, de la 13,666 la 13,766 astfel că a terminat pe poziţia a treia.

Sabrina Maneca-Voinea a făcut şi ea contestaţie pentru nota primită (13,700), dar aceasta a fost respinsă.

Medalia de aur a fost cucerită de brazilianca Rebeca Andrade, notată cu 14,166, în timp ce argintul a revenit americancei Simone Biles (14,133).

România nu a mai obţinut o medalie olimpică la gimnastică artistică din 2012 (Londra), când Sandra Izbaşa câştiga aurul la sărituri, Cătălina Ponor cucerea argintul la sol, iar echipa feminină a României lua bronz.

Echipa feminină de gimnastică a României a revenit după 12 ani la Jocurile Olimpice cu prilejul acestei ediţii. Gimnastele noastre s-au clasat pe locul 7 în finala pe echipe, Ana Maria Bărbosu pe 17, iar Amalia Ghigoarţă pe 22 la individual compus, Sabrina Maneca-Voinea pe 8 la bârnă şi pe 5 la sol, iar Ana Bărbosu pe 4 la sol.

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a trimis, luni, o scrisoare de protest către Federaţia Internaţională de Gimnastică, adresată direct preşedintelui Morinari Watanabe, pentru reanalizarea contestaţiei exerciţiului din finala la sol al Sabrinei Maneca-Voinea, la Jocurile Olimpice de la Paris, potrivit unui comunicat al COSR.

COSR precizează că ”Sabrina Voinea a fost depunctată cu o zecime pentru că ar fi plecat într-o linie acrobatică cu călcâiul în afara liniei. Imaginile video şi foto infirmă această teorie”.

De asemenea, Federaţia Română de Gimnastică (FRG) a cerut analiza Federaţiei Internaţionale de specialitate pentru eroarea de arbitraj din finala de la sol de la Jocurile Olimpice de la Paris, precizând totodată că a depus două memorii la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne pentru repunerea în drepturi a Sabrinei Voinea, care a pierdut medalia de bronz în urma contestaţiei delegaţiei Statelor Unite ale Americii.

The post Ana Bărbosu. ”Nu cred că voi putea uita vreodată ce s-a întâmplat„ appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share