Ana Maria Bărbosu, prima reacție după ce TAS i-a dat bronzul la Jocurile Olimpice: „Abia aştept să intru în posesia medaliei!”

Ana Maria Bărbosu, prima reacție după ce TAS i-a dat bronzul la Jocurile Olimpice: „Abia aştept să intru în posesia medaliei!”

TAS a dat verdictul în cazul scandalului de la Jocurile Olimpice din Paris de la proba la sol de la gimnastică feminină. Românca Ana Bărbosu este din nou locul 3, urmând să primească medalia de bronz, în timp de Sabrina Voinea este din nou locul 4.

Ana Bărbosu a răsuflat ușurată după verdictul TAS: „Abia aştept să intru în posesia medaliei!”

După finala de la sol, cele două românce au trăit o adevărată drama după ce s-au văzut devansate în clasamentul final de americanca Jordan Chiles, a cărei contestație fusese aprobată de comisie. Ana Bărbosu a cerut ca TAS să facă dreptate, iar verdictul a fost favorabil, sportiva noastră recâștigându-și medalia de drept.

„Wow! Nici nu ştiu ce să zic. M-aţi luat atât de repede..Ce pot să spun e că le mulţumesc din suflet antrenorilor, celor din Federaţie pentru că au fost alături de mine şi pentru că au continuat această luptă la nivelul TAS.

Sunt foarte fericită. Le mulţumesc părinţilor mei, prietenilor mei şi tuturor apropiaţilor. Eu n-am făcut nimic altceva la acest concurs decât să-mi fac cât mai bine treaba şi pot spune că abia aştept să intru în posesia medaliei!”, a spus Ana Maria Bărbosu, fericită în urma verdictului de la TAS, pentru Orange Sport.

Federația Română de Gimnastică, anunțul descătușător pentru Ana Bărbosu și Sabrina Voinea: „Cu un ochi râdem, cu unul plângem”

În urma verdictului celor de la TAS, s-a revenit la clasamentul inițial (Ana Băbosu, locul 3, Sabrina Voinea, locul 4, Jordan Chiles, locul 5). Federația Română de Gimnastică a publicat oficial anunțul care a clarificat situația sportivelor noastre.

„Federația Română de Gimnastică, reprezentată de societatea de avocatura specializata in dreptul sportului, Gherdan si Asociatii SCA, prin avocatul coordonator Sabin Gherdan și avocații Călina Tejan și Raul Ștefan Celmare, după un efort colectiv de cinci zile și patru nopți, vă comunică dispozitivele ședinței TAS în speța: FRG, Bărbosu , vs. Federația Internațională de Gimnastică: 1.⁠ ⁠Cererea înregistrată de către Ana Maria Bărbosu este parțial admisă.

2.⁠ ⁠⁠Contestația formulată de către Jordan Chiles a fost depusă peste termenul de 1 minut prevăzut de art. 8.5 din Regulamentul Tehnic FIG și este determinată ca fiind fără efect. 3.⁠ ⁠⁠Scorul inițial de 13.666 acordat atletei Jordan Chiles in finală este reinstituit. 4.⁠ ⁠⁠Federația Internațională de Gimnastică va determina clasamentul finalei și va acorda medaliile în concordanță cu decizia de mai sus. 5.⁠ ⁠⁠Alte solicitări sunt respinse.

FRG. Voinea, vs. Federația Internațională de Gimnastică: 1.⁠ ⁠Cererea înregistrată de FRG și Sabrina Maneca Voinea este respinsă. Ca urmare a acestei decizii, Ana Maria Bărbosu obține medalia de bronz în timp ce Sabrina Maneca Voinea încheie competiția pe locul 4.”, este comunicatul emis de FRG.

„Felicitări ambelor noastre gimnaste pentru rezultatul deosebit obținut la Jocurile Olimpice de la Paris!”, a declarat avocatul Sabin Gherdan, potrivit FRG.

Please follow and like us:
Pin Share