ANAF, anunț extrem de impotant despre e-Factura. Ce se întâmplă cu termenul de cinci zile

ANAF, anunț extrem de impotant despre e-Factura. Ce se întâmplă cu termenul de cinci zile

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) clarifică controversele legate de termenul de cinci zile pentru transmiterea facturilor în sistemul e-Factura. Reprezentanții instituției au confirmat că se aplică regulile de calcul din Codul civil.

”Trebuie aplicate regulile din Codul civil”

Dezbaterile în ceea ce privește termenul de cinci zile calendaristice de la e-Factura au început în urma diferențelor de opinie dintre Ministerul Finanțelor (MF) și specialiștii din domeniul juridic-fiscal.

Inițial, reprezentanții Ministerului Finanțelor au transmis că termenul de cinci zile pentru încărcarea facturilor în sistemul național RO e-Factura este calculat fără a pune la socoteală ziua emiterii facturii.

Mai mult, ei au precizat că a cincea zi este și ultima în care pot fi transmise facturile, indiferent dacă aceasta pică într-o zi liberă sau nu.

Cu toate acestea, specialiștii din domeniul juridic-fiscal i-au contrazis și au adus ca argument regulile de calcul prevăzute în Codul civil, iar poziția lor a fost confirmată în cele din urmă de ANAF.

Astfel, în ceea ce privește calculul termenului de cinci zile pentru transmiterea facturilor în sistemul național RO e-Factura ”trebuie aplicate regulile din Codul civil”, a transmis ANAF într-un răspuns la socilitarea specialiștilor din cadrul Viboal, notează avocat.net.

”Termenul se consideră împlinit la sfârșitul primei zile lucrătoare”

”Opinia noastră, a specialiștilor de la Viboal, a fost că modul de calcul trebuie să respecte regulile prevăzute de Codul civil și Codul de procedură civilă, respectiv că pentru calcularea termenului-limită de 5 zile calendaristice, în cuprinsul căruia emitentul unei facturi electronice este obligat să transmită o astfel de factură în sistemul național privind factura electronică e-Factura, nu intră în calcul nici ziua de la care începe să curgă termenul, respectiv ziua în care a fost emisă factura electronică, și nici ziua în care se împlinește acest termen-limită, respectiv a cincea zi subsecventă zilei în care a fost emisă o astfel de factură, dacă această zi este o zi lucrătoare”, au transmis Roxana Mailat, Senior Accountant, și Mihaela Ardeleanu, Tax Manager la Viboal.

Potrivit lor, în caz contrar, respectiv când ultima zi a termenului-limită cade într-o zi nelucrătoare, ”acest termen se prorogă de drept până în prima zi lucrătoare care urmează”.

Mai mult ele au ținut să precizeze că răspunsul celor de la ANAF confirmă opinia Viboal potrivit căreia, atunci «când termenul se stabilește pe zile, nu se ia în calcul prima și ultima zi a termenului (art. 2.553 din Legea 287/2009) și dacă ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, termenul se consideră împlinit la sfârșitul primei zile lucrătoare care îi urmează (art. 2.554)»”.

Please follow and like us:
Pin Share