Analiza campaniei electorale a PNL în online

Analiza campaniei electorale a PNL în online

Analiza vizabilității online a PNL în campania electorală a fost făcută cu ajutorul softului de media intelligence NewsVibe România, folosit pentru a evalua modul în care a fost menționat numele PNL, dar și termenii asociați de PNL, în această lună de campanie electorală. Datele au fost extrase din cele mai relevante 5000 de surse online, precum și din Facebook.

Analiza campaniei electorale a PNL în online

Conform Informat.ro, datele sunt reprezentative pentru zona cea mai activă de creare de conținut de știri, iar statisticile au fost îmbunătățite cu algoritmi de inteligență artificială procesați de echipa NewsVibe. Totul pentru înțelegerea unui volum ridicat de știri sau postări. Astfel, analiza arată modul în care a fost menționat PNL în presă în ultimele săptămâni, dar și în ce zone și cu ce intensitate.

Interesant, ritmul de creștere a mențiunilor a fost mai mare în prima săptămână de campanie, ”cu o intensitate maximă chiar la începutul efectiv, în zona 8 mai”. Creșterile ulterioare au fost ciclice, asigurate de zone diferite, conform analizei. În analiza din ultimele 30 de zile se arată cum PNL a avut nu mai puțin de 5.500 de mențiuni relevante pe web și 7.700 pe Facebook.

Daily Trends

(Grafic NewsVibe – scor de accelerație zilnică, ce evidențiază tendințele de scădere sau creștere a numărului de mențiuni despre tema monitorizată; în analiză sunt luate în calcul doar mențiunile relevante din sursele filtrate de NewsVibe)

Mențiunile despre PNL au fost vizualizate în total de 117 milioane de ori, astfel că mențiunile de pe Facebook sunt semnificativ mai multe decât cele de pe net. Se sugerează, astfel, o utilizare intensivă a rețelelor de socializare pentru această campanie electorală. Conform graficului de impact, datele relevante au avut un total de 13.200 de hituri și 115,7 milioane de vizualizări, cu vârfuri pe 8 și 28 mai.

Grafic News Vibe

(Grafic NewsVibe – evoluția mențiunilor despre PNL, în top 4000 de surse de Facebook din România, comparativ cu evoluția mențiunilor despre PNL în topul surselor web din România)

Unde a fost menționat PNL, însă, cel mai mult la nivel de țară?

Grafic News Vibe 2

Grafic NewsVibe – harta distribuției știrilor despre PNL în top 1000 de surse locale, din județele din România; au fost luate în calcul postări sau articole din surse relevante pentru fiecare județ în parte)

Conform graficelor prezentate de Informat.ro, ”harta activității locale arată o concentrare mare de mențiuni în județele Suceava, Constanța, Iași, Vrancea sau Cluj. Sunt multe mențiuni și în Timiș, Neamț sau București. Aceste zone reflectă un interes major pentru activitățile liberalilor și campania PNL”.

Cuvinte cheie, hashtaguri și emoji-uri importante

Cât despre emojis relevante folosite în această campanie electorală pentru PNL, acestea includ culorile PNL (albastru și galben), precum și (thumbs up), (bifă), (pioneza), și (cutie de vot). Aceste simboluri reflectă aprobarea, succesul, importanța și procesul de vot, indicând un mesaj mobilizator din partea PNL.

Grafic News Vibe 3

(Grafic NewsVibe – nor de cuvinte cu cele mai menționate emojiuri despre PNL)

Referitor la hashtaguri, printre cele mai relevante sunt #continuaimpreuna, #constanta, #psd, #bucuresti, #sectorul, și #pnl. Acestea reflectă cele mai importante teme de discuție din campania PNL, vorbind aici despre unitatea dreptei, importanța regională și competiția cu Partidul Social Democrat.

Alte hashtaguri notabile includ #alegeri sau ”administratieliberală, cu un focs pe lideri locali și alegeri. ”Sunt incluse si nume asociate cu alte partide (PSD sau Dreapta Unita – pentru că numele PNL sau termeni asociați cu PNL au apărut în postări ale contracandidaților, în diverse locuri din țară)”, mai transmite sursa citată.

Grafic News Vibe 4

(Grafic NewsVibe – nor de cuvinte cu cele mai menționate hashtags despre PNL)

De asemenea, cele mai multe mențiuni despre PNL provin din categorii de tip Politică internă, Dezvoltare rurală, Alegeri, Guvernare și Justiție, categorii care sugerează că discuțiile sunt axate pe guvernare, contextul geopolitic și dezvoltarea regională. Alte cuvinte cheie folosite des includ termeni precum Nicolae Ciucă, PSD, PNL, liberal, lideri români, Sebastian Burduja și candidat.

Cuvintele cheie respective reflectă accentul pe competiția dintre PNL și alte partide, precum și pe liderii politici, pe guvernare și pe importanța candidaturilor. Vizibilitatea în mediul online a PNL a fost caracterizată și prin postări ale primarilor în funcție, cu un ton constructiv.

Acești lideri au subliniat realizările lor și proiectele aflate în desfășurare, mizând pe un mesaj de continuitate și dezvoltare. Direcția europeană a României a fost, de asemenea, un alt aspect important pe care PNL l-a subliniat. ”În concluzie, în aceste săptămâni de campanie, termenii asociați cu PNL se bucură de o atenție semnificativă pe Facebook, și au un impact mare în județele precum Suceava, Constanța, și, recent, la București.

Campania se concentrează pe mesaje referitoare la primarii în funcție și pe competiția cu alte partide (inclusiv PSD). Cele mai importante subiecte discutate includ guvernarea, dezvoltarea rurală, alegerile și justiția, iar liderul politic Nicolae Ciucă pare o figură centrală în mențiuni. Emojis și hashtagurile sugerează un mesaj pozitiv și mobilizator”, se arată în analiza publicată de Informat.ro.