Andy Murray, „absolut devastat” de decizia Emmei Răducanu! Cum a reacționat mama tenismenului britanic

Andy Murray, „absolut devastat” de decizia Emmei Răducanu! Cum a reacționat mama tenismenului britanic

Emma Răducanu i-a „încheiat” prematur cariera lui Andy Murray la Wimbledon. Jucătoarea de tenis în vârstă de 21 de ani trebuia să evolueze pe tabloul de dublu mixt alături de Andy Murray, aflat la ultimul Wimbledon, însă Răducanu s-a retras din cauza unei probleme medicale la încheietura mâinii drepte.

Emma Răducanu s-a retras din proba de dublu mixt la Wimbledon. Ar fi trebuit să facă echipă cu Andy Murray, aflat la ultimul „dans” la All England Club

Fostul lider mondial Andy Murray a anunțat că ediția din acest an de la Wimbledon va fi ultima sa apariție pe iarba de la All England Club. Britanicul în vârstă de 37 de ani a fost nevoit să se retragă de pe tabloul de simplu, din cauza unei accidentări la spate.

Totuși, Andy Murray a intrat pe teren la dublu masculin alături de fratele său mai mare, Jamie Murray. Cei doi au pierdut în runda inaugurală, scor 6-7(6), 4-6 împotriva echipei formate din Rinky Hijikata și John Peers.

Andy Murray ar fi trebuit să revină pe Centre Court sâmbătă, 6 iulie, pentru partida de dublu mixt alături de Emma Răducanu împotriva echipei formate din Marcelo Arevalo și Shuai Zhang. Emma Răducanu a decis să abandoneze cu doar câteva ore înainte de startul meciului.

Andy Murray, „absolut devastat” de decizia Emmei Răducanu! Cum a reacționat mama tenismenului britanic

Emma Răducanu este deja calificată în optimi la Wimbledon. Campioana de la US Open 2021 le-a învins în primele 3 tururi pe Renata Zarazua, Elise Mertens și Maria Sakkari. Răducanu a acuzat probleme la încheietura mâinii drepte.

„Din păcate, m-am trezit cu o anume rigiditate la încheietura dreaptă. De aceea am hotărât să iau foarte dificila decizie de a mă retrage din meciul de dublu mixt din această seară. Sunt dezamăgită pentru că abia așteptam să joc cu Andy, dar trebuie să am grijă”, a spus Emma Răducanu.

Conform agenției de presă PA, decizia Emmei Răducanu l-a lăsat pe Andy Murray „absolut devastat”. De asemenea Judy, mama lui Andy Murray, a catalogat decizia Emmei Răducanu ca fiind una „surprinzătoare”.

Emma Răducanu s-a antrenat cu tricoul de fotbal al Angliei

Emma Răducanu a fost surprinsă în tricoul echipei naționale de fotbal a Angliei la unul dintre antrenamentele de sâmbătă dimineață de la Wimbledon. Naționala lui Gareth Southgate s-a calificat în semifinalele EURO 2024, după ce a trecut de Elveția la loviturile de departajare.

În meciul pentru calificarea în sferturi, Emma Răducanu se va duela cu Lulu Sun, surpriza ediției din acest an de la Wimbledon. În vârstă de 23 de ani, Lulu Sun este prima neo-zeelandeză care ajunge în optimile de finală ale turneului de Grand Slam de la Wimbledon, în Era Open.

Please follow and like us:
Pin Share