Angajații IMM-urilor se pot perfecționa în tehnologii avansate, prin cursurile lansate de ADR

Angajații IMM-urilor se pot perfecționa în tehnologii avansate, prin cursurile lansate de ADR

Un proiect care va contribui la creșterea numărului IMM-urilor ce adoptă tehnologii inovatoare a fost lansat de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR).

„Competențe în tehnologii avansate pentru IMM-uri”, finanțat prin PNRR, are scopul de a susține specializarea forței de muncă din România și a crește competitivitatea IMM-urilor.

Prin intermediul lui, angajații IMM-urilor cu contract individual de muncă (normă întreagă sau parțială) pot beneficia de cursuri cu ajutorul cărora vor dobândi competențe relevante în nouă domenii tehnologice avansate.

Specializările pentru care pot opta IMM-urile și ce competențe sunt vizate:

Internetul Obiectelor sau Internet of Things (IoT) reprezintă o revoluție în modul în care funcționează afacerile, deoarece permite dispozitivelor să comunice între ele prin internet. Internet of Things face deja parte din viața noastră de zi cu zi. Brățările fitness, sistemele de iluminat inteligente, roboții de aspirat sunt doar câteva dintre exemplele de IoT care aduc confort în locuințe, dar și eficiență la locul de muncă.

Cloud Technologies va ajuta la înțelegerea funcționalității Cloudului, cum poate fi folosit eficient și cum poate lucra în avantajul companiei.  

Big Data – Analiza volumelor mari de date se referă la gestionarea și interpretarea unor seturi extinse de date pentru a obține informații valoroase și a lua decizii informate. 

Învățare Automată (Machine Learning – ML) – prin Machine Learning se pot automatiza procesele repetitive, personaliza ofertele pentru clienți și se poate îmbunătăți analiza datelor.

Cursul de Inteligență Artificială (IA) va oferi participanților informații despre concepte avansate ale IA și cum acestea pot fi aplicate în diverse sectoare industriale.

Automatizarea Proceselor Robotice (RPA) – este, practic, un coleg virtual, care poate prelua sarcinile repetitive, monotone, care pot consuma mult timp, cum ar fi introducerea datelor sau generarea rapoartelor.

Tehnologia Blockchain poate revoluționa modul în care funcționează o afacere, funcționând ca un registru digital unde oricine poate adăuga informații, dar nimeni nu poate șterge sau modifica ce a fost adăugat deja.

În cadrul cursului de Cyber-Physical System vor fi explorate detaliile, avantajele și beneficiile integrării Cyber-Physical Systems (CPS) în operațiunile IMM-urilor, acesta fiind un sistem care conectează lumea fizică cu cea digitală. 

Cei care vor opta pentru o formare în domeniul Additive Manufacturing se vor familiariza cu definiția și principiile de bază ale fabricării aditive. 

IMM-urile interesate se pot înscrie pe platforma disponibilă la: https://proiecte.pnrr.gov.ro, în cadrul căreia vor depune solicitările de sprijin, pentru a beneficia de ajutorul prevăzut de schema de ajutor de minimis. 

Înregistrarea și transmiterea solicitărilor de sprijin se va putea face până la data de 30.11.2024, ora 17:00. Acestea vor fi evaluate în baza principiului „primul venit, primul servit” și selectate după încărcarea în platforma PNRR – https://proiecte.pnrr.gov.ro. 

Proiectul „Competențe în tehnologii avansate pentru IMM-uri” are ca obiectiv sprijinirea a minimum 2.000 de IMM-uri, iar ajutorul acordat fiecărui IMM, exclusiv sub forma programelor de instruire, este de maximum 17.000 euro. 

Cursurile din cadrul acestui program vor fi susținute de către partenerii selectați, precum: RQM Certification, Ascendis Consulting, Ascendia SA, CIT-IRECSON, CNIPMMR, Equatorial Gaming, Infosec Center, Merlin Business, Bocasoft, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca.

Toate companiile interesate de accesarea acestui program pot afla mai multe detalii la adresa de internet a Autorității pentru Digitalizarea României: https://www.adr.gov.ro/investitia-19-competente-in-tehnologii-avansate-pentru-imm-uri/

  

  

Please follow and like us:
Pin Share