ANM anunță zile ploioase și vijelii în toată țara.14 județe și Capitala se află sub avertizare cod galben de furtuni

ANM anunță zile ploioase și vijelii în toată țara.14 județe și Capitala se află sub avertizare cod galben de furtuni

Ne așteaptă zile ploioase în această săptămână, iar vijeliile nu vor lipsi nici ele. Marți dimineață, 10 septembrie, Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis avertizări de vreme severă.

Avertizare meteo de ploi și vijelii

Începând cu ora 10:00 a intrat în vigoare informarea privind ploile care este valabilă pentru întreaga țară până joi dimineață. Pe lângă asta, s-au anunțat și două alerte de cod galben referitor la instabilitatea atmosferică care se manifestă în mai multe județe.

ANM precizează că vor fi ploi și vijelii în toată țara, valabile până joi dimineață. De asemenea, intervalul de valabilitate al acestei avertizări este de pe 10 septembrie, ora 10, până pe 12 septembrie, la aceeași oră.

Temporar vor fi ploi în toată țara, precum și manifestări de averse. În intervale scurte de timp ori prin acumulare, cantitățile de apă vor ajunge local undeva între 20 și 30 l/mp și izolat de peste 40-50 l/mp.

Se anunță ploi şi furtuni în următoarele ore

Codul galben este valabil de marți, 10 septembrie, de la ora 10:00 și până la ora 21:00. Fenomenele care vor apărea sunt averse însemnate cantitativ, conform ANM.

Pentru intervalul menționat, în sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei, nord-vestul Olteniei, precum și în Carpații Occidentali și vestul Carpaților Meridionali se mai anunță și oloi abundente. Din cauza acumulării cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp.

Totodată ne confruntăm cu un alt interval de valabilitate care va începe tot pe 10 septembrie de la ora 21 și va ține până pe 11 septembrie, ora 15, iar fenomenele care se vor instala sunt instabilitatea atmosferică și ploi.

În ce privește Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei se vor manifesta ploi torențiale, ce vor fi local însoțite de tunete și fulgere, precum și intensificări de scurtă durată ale vântului. Aici, cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp.

Vremea se răcește considerabil în Capitală

În Capitală ne așteaptă o scădere de 6 grade, iar temperaturile vor scădea de la 28 de grade la 22, potrivit prognozei emise de ANM. Începând de marți de la ora 10.00 până miercuri la ora 9.00, în București, cerul va fi înnorat. Spre seară și noaptea vor începe ploile, în general de 15-20 l/mp, precum și descărcările electrice, iar vântul va sufla slab și moderat.

Maximele termice din termometre vor ajunge la 28 de grade, iar cea minimă va fi de 16-18 grade. Tot de miercuri dimineață și până joi la ora 10.00, vremea va fi mai rece. Se va înnora considerabil și vor fi ploi în general de 15-20 l/mp și descărcări electrice. Vântul va fi și el slab și moderat, iar temperatura maximă ajunge la 21-22 de grade, iar cea minimă va fi de 14-16 grade.

Please follow and like us:
Pin Share