Antrenorul revelație din Premier League are doar 31 ani. Povestea fascinantului Fabian Hürzeler, cel „pedepsit” din cauza tatuajelor sale

Antrenorul revelație din Premier League are doar 31 ani. Povestea fascinantului Fabian Hürzeler, cel „pedepsit” din cauza tatuajelor sale

Premier League este considerat cel mai bun campionat din Europa. Primul eșalon fotbalistic din Anglia a produs în fiecare sezon surprize, iar noua stagiune a început deja cu o revelație la nivelul băncilor tehnice.

Fabian Hürzeler, debut de senzație pe banca tehnică a celor de la Brighton

Brighton și-a schimbat antrenorul în această vară. „Pescărușii” s-au despărțit de italianul Roberto De Zerbi, cel care i-a preluat pe francezii de la Olympique de Marseille.

Noul tehnician al britanicilor este Fabian Hürzeler, care a semnat cu formația din Premier League până în vara anului 2027. Născut în Texas, SUA, acesta are și cetățenie germană datorită mamei sale.

Primul său meci oficial din Premier League a fost partida de sâmbătă, 17 august, contra celor de la Everton. Brighton s-a impus cu scorul categoric de 3-0, obținând astfel toate cele 3 puncte în prima etapă a noului sezon.

Povestea lui Fabian Hürzeler. Din eșalonul secund al Germaniei, la promovare în Bundesliga, la victorie în primul său meci oficial în Premier League

Fabian Hürzeler a antrenat-o pe FC St. Pauli din decembrie 2022 până în luna iunie a acestui an. Tehnicianul a reușit sezonul trecut să promoveze echipa germană în Bundesliga după ce a câștigat campionatul în eșalonul secund.

Performanța a fost cu atât mai specială datorită vârstei sale „fragede”, cât și a faptului că echipa petrecuse deja 13 ani în liga secundă din Germania. Tehnicianul mai are în CV-ul său postul de asistent la reprezentativele U18, respectiv U20 ale Germaniei.

În ceea ce privește cariera de jucător, Hürzeler a fost format la juniorii celor de la Bayern Munchen, fără a juca însă vreodată pentru echipa de seniori. A bifat în cariera sa experiențe la echipe precum Bayern Munchen II, Hoffenheim II, 1860 Munchen II, FC Pipinsried și Eimsbütteler TV, de unde s-a retras oficial în decembrie 2022.

Tatuajele de pe mâini, motiv de probleme sezonul trecut în Germania

Germania este cunoscută pentru strictețea și rigurozitatea regulilor, indiferent de domeniu. Conform The Guardian, Fabian Hürzeler a avut de suferit sezonul trecut. Motivul?

Ei bine antrenorul este tatuat pe ambele mâini. Din cauza tatuajelor sale, acesta a primit nu mai puțin de șapte cartonașe galbene în stagiunea trecută la St. Pauli.

🚨More on Fabian #Hürzeler as he’s one of the top candidates for Brighton now!

➡️ The 31 y/o talented coach has always been a fan of Brighton and has analyzed a lot from Roberto De Zerbi and Graham Potter during their time. He also interned at the club last year!

➡️ Hürzeler… pic.twitter.com/3Hy1VBzweO

— Florian Plettenberg (@Plettigoal) June 7, 2024

În această vară, tehnicianul a schimbat un club de stânga din Hamburg cu farmecul liberal de pe coasta de sud a Brightonului, având astfel șansa de a lucra cu „oameni deschisi la minte, deschiși către diferite culturi, cu o conducere orientată către date și cunoaștere”, au mai scris britanicii.

Topul vârstelor antrenorilor din Premier League. Fabian Hürzeler, cel mai tânăr tehnician

Fabian Hürzeler nu doar că este cel mai tânăr antrenor din noul sezon de Premier League, ci este și cel mai tânăr antrenor principal din istoria campionatului, informează Sky Sports.

Premier League are multe nume grele când vine vorba de antrenori. Campionatul Angliei a fost mereu un magnet pentru tehnicienii cu renume. Mai jos puteți vedea ordinea acestora, în funcție de vârstă, de la cel mai tânăr până la cel mai vrâstnic.

Fabian Hürzeler (31 de ani, Brighton)
Kieran McKenna (38 de ani, Ipswich Town)
Russell Martin (38 de ani, Southampton)
Gary O’Neil (41 de ani, Wolverhampton)
Andoni Iraola (42 de ani, Bouremouth)
Mikel Arteta (42 de ani, Arsenal)
Enzo Maresca (44 de ani, Chelsea)
Steve Cooper (44 de ani, Leicester)
Arne Slot (45 de ani, Liverpool)
Eddie Howe (46 de ani, Newcastle)
Marco Silva (47 de ani, Fullham)
Oliver Glasner (49 de ani, Crystal Palace)
Nuno Espírito Santo (50 de ani, Nottingham)
Thomas Frank (50 de ani, Brentford)
Unai Emery (52 de ani, Aston Villa)
Pep Guardiola (53 de ani, Manchester City)
Sean Dyche (53 de ani, Everton)
Erik ten Hag (54 de ani, Manchester United)
Julen Lopetegui (57 de ani, West Ham)
Ange Postecoglou (58 de ani, Tottenham)

Please follow and like us:
Pin Share