Anunț important pentru pensionarii din România. Când începe a doua etapă de recalculare a pensiilor. Cum obțin seniorii adeverința de sporuri nepermanente

Anunț important pentru pensionarii din România. Când începe a doua etapă de recalculare a pensiilor. Cum obțin seniorii adeverința de sporuri nepermanente

Președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a făcut precizări importante despre a doua etapă de recalculare a pensiilor. El a dezvăluit că nu toți vârstnicii vor fi vizați de acest nou proces. Cine sunt pensionarii care vor primi o nouă majorare a indemnizațiilor?

Anunțul momentului privind a doua etapă de recalculare a pensiilor

Pensiile vor crește încă o dată pentru persoanele vizate de a doua etapă de recalculare a pensiilor. Este vorba despre cei care au beneficiat de sporuri cu caracter nepermanent de-a lungul activității în câmpul muncii.

Având în vedere că aceste bonusuri nu sunt luate în calcul, va exista această a doua recalculare. Șeful CNPP a declarat la Antena 3 CNN că în prima etapă toți pensionarii vor avea indemnizațiile recalculate.

Daniel Baciu a reamintit că peste trei milioane de beneficiari vor avea pensii mai mari, din septembrie 2024. „În etapa I vor intra absolut toate pensiile din sisemul public aflate în plată.

Pentru etapa II, vorbim numai despre acei pensionari care au avut aceste sporuri nepermanente, care, în momentul de față nu sunt luate în calcul la pensie.

Acest lucru se va întâmpla, avem termen 6 luni, de la 1 septembrie, când intră legea în vigoare, ca noi să le calculăm din oficiu. Este vorba despre acordul global, care este cel mai mare spor, aici se vor vedea cele mai mari creșteri”, a transmis Daniel Baciu, potrivit sursei citate.

Conform șefului CNPP, pentru cea de-a doua recalculare există un termen până în februarie 2025. Trebuie precizat că în această etapă nu vor fi creșteri la fel de mari ca la prima recalculare, când se va ține cont de punctele de stabilitate.

Ce sunt obligați să facă foștii angajatori

Adeverința de sporuri nepermanente poate fi obținută de pensionari direct de la foștii angajatori, dacă firma respectivă încă funcționează. Companiile sunt obligate, potrivit legii, să elibereze documentele necesare seniorilor, chiar dacă acești sunt acum pensionari.

În cazul angajatorilor care nu mai sunt în activitate, arhivele au ajuns la operatori privați. Însă, aceștia cer sume extrem de bani pentru a elibera adeverințele pensionarilor. Consiliul Concurenței a declanșat o anchetă pentru a afla cum sunt stabilite aceste prețuri.

„A fost sesizat de către Ministerul Muncii, unde sunt niște tarife mari, nejustificate, pensionarii nu-și permit să plătească asemenea sume. Organele abilitate ale statului ar trebui să ia măsurile legale care se impun, pentru că nu e normal ca acești operatori să practice asemenea tarife”, a adăugat Daniel Baciu.

Please follow and like us:
Pin Share