Anunț important pentru toți românii din străinătate. Doar așa o să puteți lua pensia. Este obligatoriu să trimiteți acest act semestrial. Modelul oficial al documentului

Anunț important pentru toți românii din străinătate. Doar așa o să puteți lua pensia. Este obligatoriu să trimiteți acest act semestrial. Modelul oficial al documentului

Mai exact este vorba despre certificatul de viață cerut de CNPP. Acest certificat de viață este un document care atestă că beneficiarul este încă în viață. Acest document va fi trimis de două ori pe an, în martie și septembrie, către casele teritoriale de pensii.

Anunț important pentru toți românii din străinătate. Doar așa o să puteți lua pensia

Potrivit noii legi a pensiei, Casa Națională de Pensii Publice a stabilit, printr-un ordin, modelul certificatului de viață. Conform Avocatnet.ro, potrivit Legii 360/2023 vor fi reglementate începând cu acest an toate pensiile publice din țara noastră.

În consecință, o parte dintre prevederile legii se aplică de la început de an, iar o parte după recalcularea din 1 septembrie 2024. Printre altele, noua lege stabilește și regulile ce se vor aplica pensionarilor care locuiesc în străinătate, dar primesc pensia din țara noastră.

Astfel, ”pentru a beneficia de drepturile cuvenite din cadrul sistemului public de pensii, beneficiarii drepturilor bănești acordate de casele teritoriale de pensii stabiliți pe teritoriul altor state, denumiți în continuare beneficiari nerezidenți, au obligația de a transmite semestrial un certificat de viață”.

Certificatul de viață trebuie semnat de pensionar în fața unor autorități legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de ședere permanentă. Aceste autorități pot fi instituții de asigurări sociale/pensii, sau autorități administrative locale, dar și notari publici. Potrivit legii, acest certificat de viață trebuie transmis de pensionar din proprie inițiativă.

În cazul în care pensionarii nu vor respecta aceste termene de trimitere a dosarului, mai exact 31 martie și 30 septembrie în fiecare an, plata pensiei se va suspenda începând cu luna următoare, pentru că autoritățile vor considera că pensionarul nu mai trăiește.

Noi reguli începând cu septembrie 2024, după marea recalculare a pensiilor

Cu toate acestea, plata pensiei se va relua de la data suspendării dacă beneficiarul va prezenta certificatul de viață după expirarea acestor termene. Conform CNPP, legea spunea până acum că documentul trebuie trimis o singură dată pe an, mai exact în ultima zi a fiecărui an.

Așadar, ”dacă se solicită transferul drepturilor de pensie în străinătate, persoana în cauză este obligată să transmită anual formularul «Certificat de viață”. Lucrurile s-au schimbat însă din 1 ianuarie 2024.

”La 1 ianuarie, pensiile toate se măresc cu 13,8%, conform legii. Noua lege a pensiilor va intra în vigoare cu 1 ianuarie. Într-un fel, eu am devansat Legea pensiilor prin cererea de plată numărul 4, să încercăm să o finalizăm anul acesta, pentru că erau prea multe jaloane în cererea de plată numărul 4 şi să nu mai păţim cum s-a întâmplat cu jalonul în cererea de plată numărul 3.

Nu numai faptul că mai avem foarte puţine jaloane de îndeplinit la cererea de plată numărul 3, am început să închidem foarte multe din cererea de plată numărul 4. Eu legea nu o pitesc, legea va merge în Parlamentul României, pentru că acolo se legiferează”, declara premierul Marcel Ciolacu la finele anului trecut.

Please follow and like us:
Pin Share