Anunț importatnt de la Ministerul Educației, pentru mii de elevi. S-a prelungit perioada de înscriere pentru două tipuri de învățământ

Anunț importatnt de la Ministerul Educației, pentru mii de elevi. S-a prelungit perioada de înscriere pentru două tipuri de învățământ

Veste bună pentru elevii români de la Ministerul Educației. Perioada de înscriere pentru învățământul profesional și dual pentru anul școlar 2024 – 2025 se extinde până pe 11 iulie.

Înscrieri prelungite pentru cei din învățământul profesional și dual

Această schimbare nu influențează calendarul și procedurile de admitere în învățământul liceal teoretic, au mai transmis reprezentanții ministerului, potrivit Agerpres.

„Conform Ordinului ministrului Educației nr. 6.070/2023, care permite Comisiei Naționale de Admitere să aprobe, în cazuri justificate, modificarea termenelor și perioadelor din calendarul admiterii în învățământul profesional și dual pentru anul școlar 2024 – 2025, s-a decis prelungirea termenului de înscriere în învățământul profesional, inclusiv dual, prevăzut inițial să se încheie pe 5 iulie, pentru a asigura tuturor absolvenților de gimnaziu timpul necesar pentru a finaliza procedura de înscriere.

Astfel, perioada de completare a fișelor de înscriere și înscrierea propriu-zisă în învățământul profesional, inclusiv dual, se prelungește până pe 11 iulie 2024”, au declarat reprezentanții Ministerului Educației.

Schimbarea datei pentru înscriere nu va afecta procedura de admitere

Conform aceleași surse, validarea listei candidaților admiși în învățământul profesional de către Comisia județeană/a Municipiului București, precum și a listei candidaților înscriși în învățământul dual, se va face până pe 19 iulie 2024, urmând pașii stabiliți în calendarul admiterii.

Această ajustare va determina modificarea etapelor ulterioare pentru candidații care aleg învățământul profesional sau dual, conform calendarului anexat, a precizat Ministerul Educației.

Reprezentanții Ministerului Educației au subliniat că această modificare nu afectează în niciun fel calendarul și desfășurarea procedurilor de admitere în învățământul liceal teoretic.

Potrivit Edupedu.ro, dosarul de înmatriculare care trebuie completat de elevi, este format din următoarele documente:

Fişa de înscriere în învăţământul profesional/dual în original;
Carte de identitate, în copie certificată conform cu originalul;
Certificat de naştere, în copie certificată conform cu originalul;
Foaia matricolă pentru clasele V-VIII copie şi original;
Adeverinţă cu notele la tezele cu subiect unic/examen de capacitate, pentru candidații din seriile anterioare.

Calendarul a fost actualizat pentru admiterea în învățământul profesional în ceea ce privește anul școlar 2024-2025 poate fi consultate accesând site-ul Edupedu.ro AICI.