Are dreptate selecţionerul Olandei sau e arogant??

RMAG news

„Am pierdut prea mult timp pentru a înscrie cel de-al doilea gol”, afirmă selecţionerul Olandei, Ronald Koeman, după meciul cu România (scor 3-0), disputat marţi, în optimile de finală ale EURO 2024.

Olanda a marcat gol în prima repriză prin Cody Gakpo (20), apoi a venit o dublă a lui Donyell Malen (83, 90+3). Pentru prima dată din 2008, Olanda a intrat în top 8 continental, în detrimentul României.

„Mai avem câteva lucruri de îmbunătăţit, dacă vrei un punct critic într-o după-amiază frumoasă. Un punct important, am pierdut prea mult timp pentru a înscrie cel de-al doilea gol. Am fost bine poziţionaţi la mijlocul terenului, am creat multe probleme echipei României”, a spus Koeman.

Olandezii şi-au creat aproximativ zece ocazii de gol după deschiderea scorului, în faţa unei apărări a „tricolorilor” care a suferit.

„Am fost prezenţi încă de la începutul meciului, poate că asta a făcut diferenţa. Cred că am analizat bine adversarul. Belgia a avut multe ocazii împotriva României, care au venit pe partea stângă a apărării lor, iar aşa a fost şi astăzi”, a spus campionul european din 1988 ca jucător.

Criticaţi după eşecul în faţa Austriei (2-3), în ultimul lor meci din faza grupelor, olandezii au avut o reacţie foarte bună în faţa României, conduşi de Cody Gakpo, desemnat „omul meciului”.

„Cody este foarte periculos. Este poate cel mai important jucător până acum şi speră că ceilalţi jucători vor urma exemplul şi se vor ridica la nivelul său”, a declarat Ronald Koeman.

„Rezultatul este întotdeauna important, dar noi suntem Olanda, trebuie să oferim un joc ofensiv bun. Performanţa noastră a fost bună, dar vom avea nevoie de acest nivel pentru a ajunge în finală. Trebuie să putem crea cât mai multe ocazii în fiecare meci”, a conchis selecţionerul batav.

Olanda va avea ca adversară în sferturile de finală de la EURO 2024 selecţionata Turciei, care a dispus la rândul ei, cu scorul de 2-1, echipa Austriei

The post Are dreptate selecţionerul Olandei sau e arogant?? appeared first on Cotidianul RO.