“Asta e pasa turneului!” Faza României care l-a dat pe spate pe Ian Wright. Foto

“Asta e pasa turneului!” Faza României care l-a dat pe spate pe Ian Wright. Foto

România este una dintre surprizele Euro 2024. “Tricolorii” au ocupat primul loc în grupa E, deşi toate echipele au adunat câte patru puncte. Cele trei goluri cu Ucraina au fost decisive pentru această poziţie.

“Asta e pasa turneului!” Faza României care l-a dat pe spate pe Ian Wright

Dar, în studioul ITV, Ian Wright a fost fermecat de o fază a României din al doilea meci, cu Belgia, pierdut cu 0-2. Fostul internaţional consideră că pasa lui Răzvan Marin, care l-a lăsat singur cu portarul pe Raţiu, este cea mai frumoasă din tot turneul:

Cred că puteau cu uşurinţă să scoată ceva. Dar asta a fost pentru mine pasa turneului. Observaţi cum i-au desfăcut pe belgieni şi au apărut oportunităţile pe care nu le-au fructificat. 

Este o pasă briliantă (de la Răzvan Marin), dar preluarea îl trimite pe jucător (Andrei Raţiu) înspre jucător, în loc să fie făcută în cealaltă parte. Ar fi fost bine să aibă un unghi şi să poată să trimită şutul”, a comentat Wright la ITV.

Ian Wright, una dintre cele mai mari personalităţi din mass-media britanică

Andrei Raţiu a scăpat singur cu portarul dar a preluat mingea spre fundaşul Vertonghen, care a intervenit şi a degajat balonul înainte ca “Sonic” să poată trimite spre poarta lui Casteels. Faza a fost la scorul de 0-1.

Ian Wright este un fost internaţional englez. A bifat 33 de selecţii în naţionala Angliei între 1991 şi 1998. Printre echipele importante la care a jucat se numără Crystal Palace, Arsenal, West Ham, Nottingham Forrest sau Celtic.

În prezent, Ian Wright este una dintre personalităţile media din Marea Britanie. După retragere a devenit expert tv, în prezent având o experienţă de peste 20 de ani în televiziune, fiind votat în mai multe rânduri cel mai bun analist din Anglia.

Răzvan Marin, golgheterul all-time al României la Euro

Răzvan Marin, remarcatul lui Ian Wright, este unul dintre cei mai buni “tricolori” la Euro 2024. Pe lângă pasa superbă din meciul cu Belgia, este singurul jucător al României care a marcat două goluri la turneul final.

Cu reuşitele din meciurile cu Ucraina şi Slovacia, Răzvan Marin urcă pe locul 1 în topul all time al marcatorilor români la Campionatele Europene. Mijlocaşul împarte prima poziţie cu Bogdan Stancu, marcator şi el a două goluri.