Atac în Germania asupra unui activist antiislam la o manifestație de extremă dreapta: trei răniți, suspectul împușcat de poliție

Atac în Germania asupra unui activist antiislam la o manifestație de extremă dreapta: trei răniți, suspectul împușcat de poliție

Trei oameni au fost răniți într-un atac cu cuţitul, înainte de o demonstraţie a extremei dreapta în oraşul german Mannheim, landul Baden-Württemberg. Poliţia l-a împușcat pe suspect, relatează Reuters şi SkyNews, citate de News.ro, și Bild.

Incidentul a avut loc în piaţa din centrul oraşului din sud-vestul ţării, la scurt timp după ora locală 11.30 (12.30, ora României). „S-a tras împotriva atacatorului”, a declarat poliţia din Mannheim, într-un comunicat.

Ziarul german Bild are o înregistrare video în care se vede cum un bărbat înarmat cu un cuţit atacă oamenii înainte de a fi împuşcat de un agent înarmat.

O transmisiune în direct din aceeaşi locaţie făcută de activistul antiislam Michael Stürzenberger îl arată în timp ce se pregătea să se adreseze unei mici mulţimi.

Imaginile care circulă pe reţelele sociale, purtând un logo legat de turneul său de lobby antiislam „Open Eyes”, surprind un bărbat cu barbă atacând cu un cuţit oamenii din piaţă, dintre care unul a suferit o tăietură adâncă la picior.

Un poliţist este văzut în imagini cum îl împuşcă pe atacator în timp ce acesta se lupta la pământ cu un alt bărbat, după care se rostogoleşte de durere pe jos.

O purtătoare de cuvânt a poliției a spus că trei persoane au fost rănite, inclusiv ofițerul de poliție atacat, care ar fi fost „rănit semnificativ”. Toate persoanele rănite au fost transportate la spital.

Cine este activistul Michael Stürzenberger

În vârstă de 59 de ani, Stürzenberger, care se descrie drept un jurnalist critic faţă de islam, a fost membru al mai multor organizaţii de extremă dreapta antiislam, inclusiv al mişcării PEGIDA, care organizează în mod regulat marşuri în oraşe, în special în estul Germaniei.

A fost purtător de cuvânt al CSU din München și președinte al micului partid, acum dizolvat, „Die Freiheit”. Este autorul unui blog islamofob și membru al „mișcării cetățenești Pax Europa”. Atacul a avut loc la un miting al acestei organizații antiislam.

A devenit cunoscut în toată Germania printr-o inițiativă a cetățenilor împotriva construirii unei moschei în Munchen. A fost condamnat legal de două ori: o dată pentru insultarea unui polițist, o dată pentru instigare și denigrare a învățăturilor religioase.

Din 2013 până în 2022, Oficiul de Stat Bavarez pentru Protecția Constituției l-a enumerat pe Stürzenberger în capitolul „Islamofobia relevantă pentru protecția Constituției” .

„Un act de terorism”

Mișcarea cetățenească Pax Europa (BPE) a confirmat că atacatorul a înjunghiat și un ofițer de poliție cu intenție criminală și apoi a fost împușcat.

Stefanie Kizina, trezorierul BPE, a declarat că „acesta nu a fost un atac, ci un act de teroare. Atacul a avut loc chiar înainte de începerea evenimentului, care trebuie să fi fost planificat cu mult înainte. Critica religiei trebuie permisă, este un element central al iluminismului european!”.

Stürzenberger fost lovit la picior și față și va fi supus unei intervenții chirurgicale de urgență. Este al doilea atac grav asupra lui. În 2022, a fost lovit în față de un musulman, la Bonn.

Foto: captură video