Au ratat trenul de EURO! Primul „11” al absenților de la turneul final

Au ratat trenul de EURO! Primul „11” al absenților de la turneul final

Turneul final din Germania adună toată crema continentului, însă sunt câteva nume notabile care ratează EURO 2024. Primul „11” al absenților ar putea oricând să atace marele trofeu, iar motivele nu sunt doar medicale sau de strategie a selecţionerului.

Primul „11” al absenților de la Euro 2024: nume grele în defensivă

Thibaut Courtois (32 ani) este marele absent al Belgiei, al doilea adversar al României la EURO 2024. Portarul lui Real Madrid a revenit pe finalul sezonului după o accidentare de lungă durată, însă conflictul cu selecţionerul Domenico Tedesco l-a făcut să rateze biletul pentru Germania. Chiar dacă a avut o prestație „galactică” în finala Ligii Campionilor, câștigată de Real madrid cu 2-0 în fața Borussiei Dortmund.

Conor Bradley (21 ani) este noul puşti minune al lui Liverpool, însă Irlanda de Nord s-a făcut de râs în preliminarii, unde a terminat pe penultimul loc în Grupa H. Logic, nu a prins un bilet spre Germania, iar Bradley va vedea turneul final din fața televizorului.

În centrul defensivei echipei absenţilor îi regăsim pe Mats Hummels (35 ani) şi David Alaba (31 ani). Fundaşul Borussiei Dortmund nu a prins lista convocaţilor lui Julian Nagelsmann, chiar dacă echipa lui a ajuns în finala Ligii Campionilor.

În cazul lui David Alaba, motivul absenţei este o ruptură a ligamentelor încrucişate, accidentare suferită la finalul anului trecut. Tot cauze medicale stau şi în spatele absenţei lui Raphaël Guerreiro (30 ani), care nu a mai prins lotul Portugaliei.

Dopaj şi pariuri la mijloc

Sandro Tonali (24 ani) a primit, în octombrie 2023, o suspendare de 10 luni, după ce a recunoscut că a pariat ilegal şi va privi meciurile Italiei la TV. Paul Pogba (31 ani) a picat un test doping în august 2023, ceea ce i-a adus o suspendare de 4 ani, astfel că a ieşit din calculele lui Didier Deschamps.

Gavi (19 ani) putea să bifeze al doilea turneu din carieră cu Spania, însă o ruptură la ligamentele încrucişate l-a făcut să rateze EURO 2024.

Atacul nordic de acasă

Norvegia a ratat calificarea la EURO 2024, iar Martin Ødegaard (24 ani) şi Erling Haaland (23 ani) trebuie să mai aştepte până la prima participare la un turneu final.

Nici Suedia nu a prins biletele pentru Germania, astfel că Alexander Isak (24 ani), al treilea cel mai bun marcator al sezonului din Premier League, va sta acasă.

599.000.000 de euro este cota de piaţă totală a celor 11 absenţi de la EURO 2024

Primul „11” al absenţilor de la Euro 2024:

Courtois (Belgia/Real Madrid) – Bradley (Irlanda de Nord/Liverpool), Alaba (Austria/Real Madrid), Hummels (Germania/Borussia Dortmund), Guerreiro (Portugalia/Bayern Munchen) – Tonali (Italia/Newcastle United) – Pogba (Franţa/Juventus), Gavi (Spania/Barcelona) – Ødegaard (Norvegia/Arsenal) – Isak (Suedia/Newcastle United), Haaland (Norvegia/Manchester City)

1,32 este cota oferită de SUPERBET pentru pronosticul „Germania va ajunge în sferturile de finală ale Euro 2024”