Autoritatea Electorala Permanentă, sesizată legat de ”Planul Simion”. Toni Greblă: ”Vom face o analiză”

Autoritatea Electorala Permanentă, sesizată legat de ”Planul Simion”. Toni Greblă: ”Vom face o analiză”

Liderul Autorității Electorale Permanente a subliniat că nu se poate vorbi despre cheltuieli electorale decât în timpul campaniei electorale, care nu a început încă.

Autoritatea Electorala Permanentă, sesizată legat de ”Planul Simion”

Toni Greblă a precizat că AEP a primit sesizări în legătură cu ”Planul Simion”, prin care AUR promite apartamente ieftine și credite fără dobândă celor care se înscriu și semnează un „contract”.

„Autoritatea Electorală Permanentă are în acest domeniu, în principal, următoarele argumente: verifică sursa veniturilor fiecărui partid politic şi verifică modul în care acestea sunt cheltuite.

Sunt cheltuite într-un anume fel, înainte de campania electorală sunt cheltuite altfel, mai strict reglementat, în timpul campaniei electorale.

Nu putem vorbi de cheltuieli electorale decât în timpul campaniei electorale, care nu a început”, a răspuns Toni Greblă unei întrebări legate de ”contractele” semnate de George Simion cu cetățenii în cadrul promovării ”Planului Simion”.

Toni Greblă: ”Vom face o analiză”

Președintele AEP a anunțat că sesizările vor fi analizate în conformitate cu atribuțiile Autorității, însă acest demers nu va alimenta disputele între adversari politici.

„Acum, probabil fiecare competitor politic își promovează imaginea, programul politic. Fiecare, respectând legea, poate să aleagă acea variantă de promovare a partidului, a oamenilor, fără să facă vorbire de un anume tip de alegeri sau de o anume persoană care va candida la o anumită funcție.

Drept urmare, în această perioadă nu putem vorbi de campanie electorală. Modul în care un partid îşi face imaginea e atributul altor instituţii. Nu aş vrea să intru în disputele politice electorale.

Vom face o analiză în funcție de atribuțiile pe care AEP le are asupra modului cum sunt cheltuite sume de bani de către partid, de către competitorul respectiv, şi vom face public imediat rezultate verificării.

Nu vom alimenta disputele politice între diverşi competitori politici”, a ținut să sublinieze Toni Greblă.

Pe de altă parte, joi, președintele PNL Iași, deputatul Alexandru Muraru, a sesizat procurorul general, reclamând comiterea unor fapte de înșelăciune de către partidul AUR şi liderul acestuia, George Simion.

Please follow and like us:
Pin Share