Avionul premierului Noii Zeelande, Christopher Luxon, s-a defectat în drum spre Japonia

Avionul premierului Noii Zeelande, Christopher Luxon, s-a defectat în drum spre Japonia

Defecțiunea a fost observată duminică, în timpul unei opriri pentru realimentare în Papua Noua Guinee. Premierul neozeelandez Christopher Luxon și delegația sa zburau spre Tokyo cu un avion al Forțelor de Apărare ale țării, o aeronavă Boeing 757, relatează agenția Reuters, citată de News.ro.

În aceste condiții, delegaţia premierului a rămas blocată în Port Moresby, capitala statului Papua Noua Guinee, în timp ce prim-ministrul a luat un zbor comercial către Tokyo, a confirmat biroul oficialului.

Forţele de Apărare ale Noii Zeelande au două avioane 757 cu o vechime de peste 30 de ani.

Problemele constante ale zborurilor sunt „jenante”, a declarat Ministrul neozeelandez al Apărării, Judith Collins, luni, la postul de radio Newstalk ZB, precizând că ministerul ia în calcul ca premierul și delegația sa să călătorească în viitor cu zboruri comerciale.

Noua Zeelandă vrea să crească cheltuielile pentru apărare, însă ţara se confruntă cu probleme economice.

Premierul Christopher Luxon face o vizită de patru zile în Japonia, unde se întâlnește cu omologul său nipon Fumio Kishida.

Foto: Profimedia