Avocata din Iași care ar fi dat intenționat cu mașina într-un motociclist, reținută și acuzată de tentativă de omor. Filmările sunt ȘOCANTE!

Avocata din Iași care ar fi dat intenționat cu mașina într-un motociclist, reținută și acuzată de tentativă de omor. Filmările sunt ȘOCANTE!

„Prin ordonanța procurorului de caz, astăzi a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea de vătămare corporală din culpă în infracțiunea de tentativă de omor. Inculpata a fost audiată pentru săvârșirea celor două infracțiuni, respectiv tentativă de omor și părăsirea locului accidentului. A fost reținută astăzi și urmează a fi prezentată Curții de Apel, având în vedere calitatea acesteia de avocat, cu propunere de arestare preventivă”, a transmis purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, potrivit BZI.

O avocata din Iasi, autoarea unui accident ce se putea incheia tragic. A izbit intentionat un motociclist, care a ricosat intr …

Totul s-a petrecut pe 30 mai, când, aparent inexplicabil, avocata Alexandra Cioată a intrat în coliziune cu motocicleta pe care se afla bărbatul. După impact, femeia a plecat de la fața locului.  Imaginile obținute apoi de polițiști au confirmat afirmațiile motociclistului, potrivit căruia șoferița l-a șicanat și lovit fără să-i pese de eventualele consecințe.

ATENȚIE, IMAGINI CU UN PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL

VIDEO