Avocatul tinerilor uciși de Vlad Pascu dezvăluie ce alcoolemie aveau Sebi și Roberta. Cum răspunde acuzațiilor că tinerii erau băuți

Avocatul tinerilor uciși de Vlad Pascu dezvăluie ce alcoolemie aveau Sebi și Roberta. Cum răspunde acuzațiilor că tinerii erau băuți

Părinții tinerilor uciși de Vlad Pascu au emis, miercuri, prin intermediul avocatului, o reacție după ce apărătorul șoferului drogat a spus că Sebi și Roberta erau băuți în ziua tragediei de la 2 Mai.

Avocatul tinerilor uciși de Vlad Pascu, reacție la acuzațiile că Roberta și Sebi erau băuți: ”Cinism exagerat și lipsă de empatie”

Marți, în ziua în care lui Vlad Pascu i-a fost refuzată eliberarea din arestul preventiv, avocații săi au ieșit cu noi declarații revoltătoare. Aceștia au dat vina pe victimele tragediei de la 2 Mai.

Apărătorii șoferului drogat au susținut că Roberta și Sebi, tinerii uciși, consumaseră cantități mari de alcool înainte de accident. Alin Trandafirescu a afirmat că în rapoartele emise în urma necropsiei victimelor apar valori care arată consumul de alcool.

Prin intermediul avocatului lor, părinții Robertei și ai lui Sebastian reacționează la declarațiile făcute de unul dintre cei care-l reprezintă în justiție pe Vlad Pascu.

Familiile tinerilor dezvăluie că, potrivit rezultatelor necropsiilor, Sebastian nu băuse deloc. În ceea ce o privește, Roberta avea o alcoolemie cel mult pasibilă de amendă conform Codului Rutier: 0,78 g / mie.

Chiar și în situația în care valoarea alcoolemiei tinerilor ar fi fost de peste 0.80 g la mie sau în orice altă concentrație, acest lucru este irelevant. Asta ”în contextul în care victimele au fost acroșate de pe partea non-carosabilă, respectiv de pe terasamentul drumului unde se consideră a fi zona pietonală”, arată avocatul familiilor îndoliate.

Avocatul familiilor tinerilor uciși de Vlad Pascu: ”Existența sau nu a unei concentrații de alcool în sânge NU ar fi putut influența posibilitatea de apărare a victimelor, care ar fi fost oricum lovite și omorâte”

Familiile victimelor mai susțin că cele afirmate marți, prin care apărarea lui Vlad Pascu încearcă culpabilizarea victimelor, ”nu arată nimic altceva decât un CINISM exagerat și lipsa totală de empatie, de înțelegere a unor probe și în conformitate cu Decizia de interpretare a ICCJ cu numărul 12/2016 referitoare la culpa în întinderea prejudiciului”.

În plus, avocatul Adrian Cuculis mai transmite că ”afirmațiile absolut denigratoare la memoria victimelor și la demnitatea supraviețuitorilor, făcute de către apărarea lui Vlad Pascu, sunt vădit contrazise și de raportul de expertiză efectuat în cauză cu privire la dinamica accidentului, unde se arată culpa lui Vlad Pascu în producerea accidentului”.

În finalul reacției lor la declarațiile avocaților lui Vlad Pascu, familiile tinerilor uciși cataloghează ”drept jignitoare afirmațiile produse în spațiul public nu doar în raport de persoanele în cauză, ci față de multitudinea de victime ale accidentelor rutiere produse de către șoferii îmbibați de substanțe interzise și care conduc cu mult peste viteza legală, în disprețul lor vădit pentru viață”.

Please follow and like us:
Pin Share