Bărbatul fără permis și beat la volan, care a provocat 4 accidente în Capitală, a fost internat la psihiatrie

Bărbatul fără permis și beat la volan, care a provocat 4 accidente în Capitală, a fost internat la psihiatrie

Astfel, ca urmare activităţilor desfăşurate de către poliţiştii Brigăzii Rutiere, bărbatul în vârstă de 49 de ani, după ce a fost externat din cadrul UPU Bagdasar-Arseni, a fost condus la camera de gardă a Spitalului Clinic de Psihiatrie “Profesor Doctor Alexandru Obregia”, în vederea examinării, întrucât manifesta un comportament deviant.În urma consultului de specialitate, medicul de gardă a decis internarea nevoluntară a acestuia, precizează sursa citată.Vineri la prânz, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apeluri 112 cu privire la producerea unor accidente rutiere pe raza Sectorului 4, în care ar fi fost implicat un conducător auto aflat sub influenţa alcoolului.“În jurul orei 13,25, poliţiştii Brigăzii Rutiere ajunşi la faţa locului, pe şos. Berceni numărul 35, au identificat un bărbat în vârstă 49 de ani, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din primele date, conducătorul auto ar fi fost implicat în patru accidente rutiere. În urma unui accident a rezultat rănirea unei persoane, care a fost transportată la spital, iar în celelalte trei accidente, au rezultat exclusiv pagube materiale. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că acesta are permisul de conducere retras din cauze medicale”, se precizează într-un comunicat.

Totodată, s-a constatat faptul că bărbatul furase autoturismul respectiv, menţionează sursa citată.În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost retras, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, furt calificat, precum şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.Cercetările sunt continuate de către Brigada Rutieră, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale. 

Please follow and like us:
Pin Share