Baronul Iulian Dumitrescu, surprins la cel mai luxos hotel din lume

RMAG news

Viață de nabab. Baronul de Prahova Iulian Dumitrescu, cercetat de DNA sub control judiciar, a fost surprins la cel mai luxos hotel din lume, Burj al-Arab din Dubai, unde camera costă mii de euro. Imaginile au fost publicate de Puterea.ro.

Iulian Dumitrescu, cercetat pentru luare de mită şi fals în declaraţii, are interdicţia de a-şi exercita funcţia, însă el şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la şefia CJ din parte PNL.

El este acuzat că, în perioada noiembrie – decembrie 2022, i-a pretins unui om de afaceri să achiziţioneze, în schimbul sumei de 47.500.000 de lei, părţile sociale deţinute de cumnatul său la o societate comercială, valoare supraevaluată faţă de valoarea reală, şi ar fi primit până în data de 4 decembrie 2023 suma totală de 16.210.000 de lei.

Una dintre societăţile omului de afaceri ar fi avut în derulare, la momentul respectiv, un contract cu CJ Prahova, iar ulterior achiziţionării acţiunilor de la cumnatul lui Iulian Dumitrescu i s-ar mai fi atribuit unul nou.

Totodată, DNA susţine că au fost depistate nereguli în declaraţiile de avere ale lui Dumitrescu.

În acelaşi dosar, sunt anchetaţi sora lui Iulian Dumitrescu, pentru complicitate la luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, şi cumnatul acestuia, pentru complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.

The post Baronul Iulian Dumitrescu, surprins la cel mai luxos hotel din lume appeared first on Cotidianul RO.