Baza de antrenament a „kadîroviților” din Cecenia, redenumită în onoarea lui Vladimir Putin

Baza de antrenament a „kadîroviților” din Cecenia, redenumită în onoarea lui Vladimir Putin

Numele președintelui rus Vladimir Putin a fost adăugat oficial la numele „Universității Forțelor Speciale Ruse” din Gudermes, care antrenează mercenari pentru războiul împotriva Ucrainei, a informat portalul Realitatea Caucazului. Liderul cecen Ramzan Kadîrov a anunțat această decizie în februarie, dar acum organizația și-a schimbat numele și în documente.

Potrivit unui extras din registrul unificat de stat al persoanelor juridice, numele complet al structurii s-a schimbat în „Universitatea Rusă a Forțelor Speciale numită după Comandantul Suprem, Președintele Rusiei Vladimir Vladimirovici Putin”.

„Universitatea Forțelor Speciale Ruse” este autorizată de Ministerul Educației din Cecenia și nu este subordonată niciunei agenții de aplicare a legii.

Unitățile Ahmat se antrenează în Gudermes. De asemenea, angajații Gărzii Ruse și ai poliției antirevolte sunt pregătiți aici.

În 2022, „Universitarea Forțelor speciale” a primit 349 de milioane de ruble, circa 3,6 milioane de euro, sub formă de „donații voluntare”, de cinci ori mai mult decât anul precedent.

Kadîrov este un aliat apropiat al lui Vladimir Putin, care l-a numit președinte al Ceceniei în 2007.

Republica majoritar musulmană este de partea Rusiei de când a început invazia Ucrainei, iar așa-numiții „kadîroviți” luptă alături de armata Moscovei.

În 2022, Vladimir Putin l-a promovat în funcția de general-locotenent pe Ramzan Kadîrov pentru rolul său în invadarea Ucrainei, războiul fiind folosit de liderul autoritar al Republicii Cecenia pentru a-și arăta loialitatea față de Kremlin.

Foto: Profimedia