Biden afirmă că nu îl va graţia pe fiul său Hunter

RMAG news

Preşedintele american Joe Biden a dat asigurări joi că nu îl va graţia pe fiul său Hunter, găsit vinovat de un tribunal penal federal de deţinere ilegală de armă de foc în 2018, pe fondul dependenţei de droguri, relatează AFP.

„Nu”, a răspuns Joe Biden la întrebarea unui jurnalist, la o conferinţă de presă la summitul G7 din Italia. „Nu-l voi graţia”, a adăugat el, precizând că nici nu va comuta pedeapsa la care fiul său va fi condamnat.

Democratul, care se va confrunta cu predecesorul şi rivalul său republican Donald Trump la alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, se angajase deja să nu-l graţieze pe fiul său în cazul în care acesta va fi găsit vinovat, dând asigurări că „respectă procedura legală”.

Găsit vinovat de un juriu că a minţit în documentele necesare achiziţionării unui revolver în octombrie 2018, Hunter Biden, 54 de ani, riscă, teoretic, până la 25 de ani de închisoare, dar ar putea fi decisă şi o pedeapsă alternativă.

Acest fost avocat şi om de afaceri, în prezent pictor, a fost judecat de un tribunal din Wilmington, statul Delaware (est), pentru că a minţit cu privire la consumul său de droguri atunci când a cumpărat un revolver de tip Colt Cobra dintr-un magazin de arme pe 12 octombrie 2018.

Citeste si Farsa Hunter și afacerea Biden

The post Biden afirmă că nu îl va graţia pe fiul său Hunter appeared first on Cotidianul RO.