Boala pe care poți să o iei chiar și din hotelurile de 5 stele: “Pacientul inițial consideră că e vorba de o alergie”

Boala pe care poți să o iei chiar și din hotelurile de 5 stele: “Pacientul inițial consideră că e vorba de o alergie”

Un medic specialist principal în dermato-venerologie la Spitalul Universitar de Urgență București, a declarat marți seară că unii pacienți ajung la consult cu scabie, posibil contractată din hoteluri, inclusiv din cele de cinci stele. 

Cum se ia scabia chiar și din hoteluri scumpe

Doctorul Oana Firescu a precizat la Medika TV că acest lucru este posibil deoarece lenjeria este schimbată, dar păturile nu sunt înlocuite cu altele curate, iar astfel se poate contacta boala.

„Avem în dermatologie cazuri de scabie, râie. Avem acum şi înţepături de ploşniţe şi toate bucuriile care vin la pachet, inclusiv cu cazările la hotel. Şi da, există scabie pe care putem să o luăm şi de la hotel de 5 stele şi se pot exacerba toate afecţunile acestea fotosensibilizante: lupus ertematos sau rozacee. Pacienţii aceştia ştiu ce să facă”, a spus Oana Firescu, marţi, la Medika TV.

Inițial, pacientul cu scabie poate confunda simptomele cu o alergie, deoarece apar mici bubițe. Aceste leziuni, spre deosebire de vremurile trecute când apăreau la mâini, se manifestă mai des pe abdomen, mâini, fese și se înmulțesc rapid.

„La scabie pacientul iniţial consideră că e vorba de o alergie pentru că apar nişte bubiţe, nu mai e ca odinioară, la mâini. Pot să apară nişte leziuni micuţe în general la nivelul burţii, pe abdomen, dar şi la nivelul mâinilor, pe fese, care apoi se înmulţesc.

Una dintre caracteristici este că nu  cedează la antihistaminice. Când luăm o săptămână – două şi observăm că avem o mâncărime şi această mâncărime este una nocturnă, e foarte poibil să fie un parazit”, a declarat Oana Firescu.

Cât de repede se răspândește scabia

Scabia se transmite foarte ușor și se înmulțește repede. Parazitul care cauzează scabia se răspândește prin contact piele pe piele. Cel mai frecvent se contractează noaptea, în timpul somnului, în încăperile contaminate.

„Parazitul se transmite când avem contact piele pe piele. E adevărat că cel mai adesea se ia noaptea, atunci când dormim în respectiva încăpere. La hotel, de exemplu, se schimbă lenjeria, dar nu se schimbă pătura.

Dacă ai tras lozul câştigător şi ai venit după o persoană bolnavă, ai şanse să iei şi tu. La fel când încercăm nişte haine. Ar trebui să fie o regulă aceasta, să spălăm hainele, după ce le cumpărăm”, a precizat Oana Firescu.

Please follow and like us:
Pin Share