Bogdan Apostu nu o iartă pe Aza Gabriela pentru că l-a influențat pe Horațiu Moldovan să-l dea în judecată: „Ce treabă ai tu, mă, cu noi? Mi s-a părut incredibil!”

Bogdan Apostu nu o iartă pe Aza Gabriela pentru că l-a influențat pe Horațiu Moldovan să-l dea în judecată: „Ce treabă ai tu, mă, cu noi? Mi s-a părut incredibil!”

Bogdan Apostu se află în plin conflict cu portarul Horațiu Moldovan. Impresarul a spus totul despre disputa dintre cei doi, fără să se ferească de cuvinte. Acesta a invocat-o și pe Aza Gabriela, iubita jucătorului, care l-a convins să îl dea în judecată pe impresar.

Bogdan Apostu nu o iartă pe Aza Gabriela pentru că l-a influențat pe Horațiu Moldovan

Horațiu Moldovan a plecat de la Rapid la începutul acestui an, fiind transferat de Atletico Madrid. Portarul român a ajuns ulterior la Sassuolo, sub formă de împrumut. Bogdan Apostu a fost impresarul lui Horațiu Moldovan din 2019 până la începutul lui 2023.

Jucătorul a intrat în conflict cu Bogdan Apostu din cauza unei clauze din contractul încheiat între cei doi, care spunea că Apostu trebuia să primească 3% din toate salariile jucătorului din 2021 până la momentul de față și 7% din suma de transfer la Atletico Madrid. Impresarul a vorbit în direct la FANATIK SUPERLIGA despre neînțelegerea dintre cei doi, considerând că noua parteneră a lui Moldovan l-a influențat.

„Nu știu cine e noua iubită. Am văzut că mi-a arătat un prieten. Păi mă cunoaște ea pe mine? A ajuns iubita lui Horațiu să vorbească ea despre mine, despre Apostu?

Incredibil! Asta mi se pare incredibil. Ce treabă ai tu? Știi tu realitatea? Am sute de mesaje în care mulțumește, și declarații publice, în care el îmi mulțumește și că nu știe ce să facă ca să îmi mulțumească pentru ce am făcut pentru el.

El a încasat banii de la Rapid! Acel procent! Cam acesta este Horațiu Moldovan!”, a fost declarația făcută de Bogdan Apostu în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.

Horațiu Moldovan îi cere fostului impresar despăgubiri de 100.000 de dolari

Horațiu Moldovan nu se dă bătut în conflictul pe care îl are cu fostul său impresar. Portarul i-a cerut lui Bogdan Apostul despăgubiri de 100.000 de dolari. FANATIK a consultat documentele, iar cerințele lui Moldovan sunt:

Constatarea caracterului ilicit al faptelor săvârșite de Apostu Radu Bogdan, respectiv publicarea pe profilul personal de Facebook a postării din data de 22 ianuarie 2024 (Anexa 1) și declarațiile publice făcute în perioada ianuarie 2024 – aprilie 2024;
Obligarea pârâtului Apostu Radu-Bogdan la plata de daune morale în cuantum de 100.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin faptele ilicite săvârșite;
Obligarea pârâtului la încetarea încălcării dreptului reclamantului la imagine, demnitate și reputație profesională prin retragerea din spațiul public a postării de pe profilul personal de Facebook din data de 22 ianuarie 2024
Interzicerea pârâtului pentru viitor la a mai face declarații publice cu privire la reclamant și de a mai publica pe pagina personală de Facebook postări cu privire la acesta;
Obligarea pârâtului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii judecătorești ce se va pronunța în prezenta cauză în două cotidiene naționale;
Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Bogdan Apostu, foc și pară pe Horațiu Moldovan

Please follow and like us:
Pin Share