Bogdan Barartky, concluzii după Universitatea Craiova – Rapid 1-1: “Punctul liniștii, plătit cu chin și șansă”

Bogdan Barartky, concluzii după Universitatea Craiova – Rapid 1-1: “Punctul liniștii, plătit cu chin și șansă”

Înaintea meciului aş fi semnat cu două mâini pentru un punct. Nu că ne-ar fi ajutat foarte mult în clasament punctul respectiv, dar era punctul care ne-ar fi oferit liniştea necesară pentru cele două săptămâni de pregatire. Săptămâni cruciale pentru un Rapid care pare că a fost anunţat de pe o zi pe alta despre începerea campionatului.

Bogdan Baratky, sincer după Universitatea Craiova – Rapid 1-1: “În repriza a doua, nu aș fi pariat nici 5 bani pe șansele de a pleca neînvinși din Bănie”

În repriza a doua, în condiţiile în care efectiv nu puteam ţine de minge, fără nici o ocazie şi fără şut la poartă, nu aş fi pariat nici 5 bani pe şansele noastre de a pleca neînvinşi din Bănie. Recunosc sincer că nici acum, în timp ce scriu, nu îmi dau seama care e sentimentul care mă domină…bucurie sau surpriză…În orice caz, am terminat meciul epuizat, de parcă aș fi alergat și eu pentru punctul ăsta alături de băieți.

Ca să vezi cât de ciudat poate fi fotbalul ăsta…În playoff Rapidul a plecat cu mâna goală de la Craiova, deși a controlat trei sferturi din meci și a făcut o prima repriză excelentă, în timp ce sâmbătă, după o repriză secundă cu 0 pe linie (șuturi, ocazii, cornere), plecăm neînvinși. Dar și storși de energie, cu jucătorii prabușiți pe gazon și suporterii agonizând în fața televizoarelor.

Cheia derby-ului Universitatea Craiova – Rapid 1-1: Mitriță vs Șumudică

Danuț Lupu a simțit bine esența meciului de aseară: o bătălie între ambiția lui Mitriță si dorința de a reuși a lui Șumudică. Convocarea neașteptată la națională trebuia să îi dea aripi olteanului, iar Șumudică avea pe ce construi în săptămâna meciului după victoria de la Iași. Și exact asta a fost istoria partidei: Mitriță cel mai periculos oltean (având pe conștiință două ratări mari, ultima de două punte), în timp ce punctul Rapidului e adus mai mult de entuziasmul schimbării antrenorului și mai puțin de exprimarea din iarbă.

Ambii antrenori au avut probleme de lot înaintea partidei. Mai exact la mijlocul terenului. Dacă la Rapid mijlocașul la închidere e deja un blestem (Mendes, noul transfer, a dispărut după meciul cu Dinamo, iar Hromada e încă nerefacut), Gâlcă a acuzat la rândul său absența lui Mekvabishvili, în condițiile în care revenirea lui Screciu s-a tot amânat. Dacă oltenii au găsit totuși în lot înlocuitori (Căpătână și Oshima), Șumudică s-a văzut nevoit să apeleze la improvizații.

Mai mult, socoteala de acasă s-a dus pe apa sâmbetei când Kait a acuzat probleme fizice la încălzire. Și astfel, 4-3-3-ul pregătit pentru Craiova, cu Kait și Gojkovic interi și Oaidă la închidere s-a transformat în 4-2-3-1, cu Oaidă si Gojkovic în roluri de mijlocași centrali (la fel ca la Iași). Poziție nefirească și nepotrivită pentru Gojkovic, lucru vizibil chiar în condițiile adversarului mai modest din etapa trecută.

Așadar, obligat de împrejurări, Șumudică începe cu Siegriest – Manea, Săpunaru, Pașcanu, Braun – Oaidă, Gojkovic – Pop, Hasani, Petrila – Burmaz. Un 4-2-3-1 ofensiv, care pe faza defensivă se transforma intr-un 4-5-1, cu Hasani coborât între cei 4 colegi de la mijloc pentru a crea densitate atât în benzi, cât și în centru.

Din nou Petrila, cel mai bun om al Rapidului în startul de sezon

Începutul e curajos, cu Rapidul poziționat sus, încercând să surprindă adversarul. Minutele de debut ne aparțin, însă oltenii își revin după primele cinci minute și echilibrază jocul. Ocazia reprizei apare în minutul 16: Mitrița oferă specialitatea casei – pătrundere cu migea la picior în stânga – încearcă un-doi-ul cu Koljic (foarte mobil și prezent in joc), rămâne cu noroc singur în careu cu mingea la picior, însă alege să întoarcă în fata porții în loc să finalizeze.

Astfel, Pașcanu primeste milisiecunda necesară pentru a reveni și a respinge ca prin minune în corner salvând golul. Ocazie uriașă care se razbună imediat: din cornerul rezultat, Petrila țâșnește pe contră, își pune în valoare viteza și îl servește perfect pe Braun care finalizează simplu. A treia pasă de gol a lui Petrila și al doilea gol stagional al lui Braun (ce bine a susținut contra lui Petrila!) oferă Rapidului începutul ideal de meci: 1-0 în Bănie după ceva mai mult de un sfert de oră.

Kovacs, VAR-ul și baschetul. Nemulțumirile lui Bogdan Baratky după arbitrajul de la Universitatea Craiova – Rapid 1-1

Imediat însă apar problemele cronice ale Rapidului – lipsa de încredere și incapacitatea de a face posesie. Ambele din ce în ce mai vizibile odată cu trecerea timpului, pe fondul condiției fizice precare. Când lași mingea adversarului, mai ales unuia care știe să atace, ies in evidență punctele slabe: carențele defensive ale extremelor și slăbiciunea mijlocașilor centrali.

În minutul 30 Baiaram (dintr-o zona în care Petrila îl ajută insuficient pe Braun) verticalizează spre Koljic, iar atacantul Craiovei pivotează excelent pe lângă Săpunaru. Atacantul caștigă clar duelul cu căpitanul Rapidului, dar penalty-ul pe care Kovacs se grăbește să îl fluiere întăreste ideea că fotbalul se inspiră tot mai mult din baschet în materie de contacte sancționabile.

Foarte sigur pe el, Kovacs nu simte nevoia să consulte VAR, iar VAR merge pe mâna centralului, într-o perfectă armonie profesională. Asta dupa ce același Kovacs consideră că galbenul e suficient la intrarea lui Koljic la Siegriest, iar un prim placaj la Burmaz la centrul terenului rămâne nesancționat cu cartonaș.

Pentru amatorii de comparații sugerez revizionarea fazei în care Ioniță primește cartonaș roșu la Târgu Jiu (într-un meci cu FCU Craiova), după intervenția VAR. Din nou, aceeași întrebare (desigur, retorică): de ce la talpa lui Koljic VAR nu a considerat necesar să cheme centralul la monitor? Fază care mi-a amintit că în meciul de tristă amintre (pentru rapidiști, desigur) din playoff, același Kovacs a dictat penalty-ul de 1-1 după un fault în atac (Ivan îl calcă pe Hromada) nesesizat nici de VAR.

După egalare Craiova rămâne în control, iar statistica reține câte o ocazie de fiecare parte: reluare Koljic peste, după o angajare a aceluiași Baiaram (fază similară cu cea de la penalty) și lovitură liberă executată în bară de Petrila, surpinzător, din unghi.

Repriza lui 0 (zero) pe linie

Repriza a doua e practic fără istoric. Posesia aparține Craiovei (similar cu prima repriză), dar Rapidul nu reușește să creeze pericol la poarta gazdelor. E și greu sa faci asta neavând mingea, sau nereușind să construiești atunci când (pentru scurt timp) o ai. Senzația lăsată de Rapid e cea a unei echipe cu mari carențe de pregătire fizică, o chestiune care agravează problemele de posesie și încredere în joc.

Surpinzător, deși repriza îi aparține fără dubii, Craiova are doar două faze clare de poartă. Coincidență, ambele plecate de la baloane pierdute de Micovschi, intrat rău în meci. O mare ratare a aceluiași Mitriță, care finalizează slab din lateral stânga după o lansare perfectă a lui Mora (omul Craiovei ieri seară în opinia mea) și un șut din apropiere al lui Ivan blocat excelent de Pașcanu.

Pe lângă punctul obținut, plecăm și cu 3 confirmări de la Craiova: Siegrist e un portar care dă siguranță echipei, Pașcanu e o achiziție bună și de viitor, iar Manea e un punct de echilibru în echipă. Vestea proastă e că niciunul dintre cei 3 nu joacă de la mijloc în sus.

Dincolo de jocul în sine (dezamăgitor ca exprimare) și de gravele probleme de condiție fizică, bilanțul lui Șumudică e unul nesperat de bun. Mai ales in contextul crizei de moral și de rezultate de la momentul venirii sale. 4 puncte din doua deplasări (una fiind Craiova, acolo unde Rapidul are victorii în istorie cam câte titluri are în palmares) reprezintă injecția de moral de care echipa avea atâta nevoie.

Și nu doar echipa; acționariatul primește confirmarea că a schimbat când și cum trebuia, noul antrenor poate trata în liniște greaua moștenire, iar suporterii pot în fine privi in sus, spre playoff, nu în jos, spre lupta de supraviețuire.

Presiunea pe Șumudică după pauza pentru meciurile echipei naționale. Rapid contra U Cluj și Sabău

Paradoxal, greul abia acum începe pentru Șumudică. Din perspectiva rezultatelor a făcut minuni în aceste două etape. A resuscitat echipa, i-a dat încredere. Peste două săptămâni însa, publicul și presa vor dori să vadă efectele antrenorului Șumudică, după ce în ultimile două etape pe echipă și-a pus amprenta motivatorul Șumudică. Toți ochii vor fi pe joc, pe exprimare și pe condiția fizică.

În plus, cu ultimul cuvânt la transferuri, presiunea e tot pe antrenor. Care trebuie să își demonstreze ochiul și inspirația în alegeri. Peste două săptămâni în Giulești vine Clujul lui Sabău pentru o partidă care va însemna, sperăm noi, suporterii, restartul Rapidului în campionat. După un start fals cu 5 puncte în 6 etape, am revenit la viață.

Șumudică, favoritul Giuleștiului, ne-a adus 4 puncte ce pareau himere în urmă cu o săptămână. Dar, cel mai important, ne-a adus entuziasmul și speranța. Așteptăm următoarea etapă cu speranță si nerăbdare, pentru prima data în acest sezon.

Please follow and like us:
Pin Share