Bogdan Boantă de la Asia Express, coregraful vedetelor, recunoaște: “A trebuit să o iau de la zero”. Exclusiv

Bogdan Boantă, coregraful vedetelor, ne spune ce sentimente contradictorii a trăit atunci când s-a mutat de la Cluj la București. De asemenea, aflăm de câte ori pe zi își dorea să plece din competiția Asia Express.

Bogdan Boantă face dezvăluiri exclusive despre viața personală

Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru FANATIK, cunoscutul coregraf Bogdan Boantă ne povestește despre experiența Asia Express. Aflăm ce eforturi a făcut să reziste în București atunci când a părăsit orașul natal și cum dansul nu a fost deloc prima opțiune. Bogdan Boantă recunoaște că nu s-a autoevaluat niciodată și că mereu i-a fost teamă de eșec.

“Mă enerva groaznic când nu eram pe primul loc”

Ce a însemnat pentru tine Asia Express? Ce ți-a plăcut cel mai tare și ce nu ți-a plăcut deloc?

–Asia Express este unul dintre cele mai frumoase și cele mai grele proiecte la care am participat vreodată. Mi-a plăcut extrem de mult, dar fiind o fire competitivă, mă enerva groaznic când nu eram pe primul loc.

Am trecut prin toate stările în fiecare zi, în decurs de câteva minute: de la agonie la extaz, de la bucurie la lacrimi. Și trebuie să recunosc că, dacă acum aș primi un plic, aș pleca negreșit, fără să stau pe gânduri!

Bogdan Boantă e sincer: “În fiecare seară îmi doream să plecăm acasă”

De câte ori, pe zi, îți doreai să te întorci acasă?

-În fiecare seară îmi doream să plecăm acasă. Și asta pentru că, în timpul zilei și pe timpul cursei, adrenalina era foarte, foarte sus. Când se dădea stop race și trebuia să ne căutăm cazare, nivelul adrenalinei scădea brusc și începeam să simțim foame, sete, oboseală, frustrare.

Și pentru că nu găseam niciodată cazare imediat, toate aceste stări se accentuau cu fiecare minut petrecut în stradă. Și atunci îmi doream cel mai mult să plecăm acasă. Însă dimineața, când se dădea start race, intra “necuratul” (așa îi spuneam boost-ului de adrenalină) în mine și abia așteptam nebunia cursei.

Cât de mult te-a susținut Cocuța, colega ta de aventură? Dar tu pe ea?

-Cred că ne-am susținut reciproc foarte mult. Problema la noi este că ne susținem sau “picăm” în același timp amândoi, adică nu e unul “picat” și celălat susține sau invers. Suntem amândoi ori pe hype, ori amândoi “picați”. Și asta nu e neapărat bine.

Însă ne cunoaștem de atât de mult timp încât știm să ne mobilizăm foarte rapid, nu stăm prea mult în situații din care simțim că nu mai putem ieși. Găsim soluții imediat. Și dacă ne enervează sau frustrează ceva reușim, în scurt timp, să depășim momentul și apoi ne revenim.

Bogdan Boantă a fost, la început, cântăreț: “Nu mi-am făcut niciodată vreun plan și nu am avut niciun target”

De ce dans? Ce te-a determinat să urmezi această carieră?

-Am ales dansul din întâmplare, pentru că eu cântam înainte să dansez. Am fost la Tip top Minitop, cântam într-un cor și aveam emisiunea mea la radio, la Cluj. În fiecare vineri intram în direct cu copiii din toată țara. Participam și la concursuri de muzică.

La un moment dat am participat la un concurs care fusese “aranjat” iar eu am simțit și conștientizat asta. M-a durut atât de tare încât mi-am jurat că nu voi mai cânta niciodată. Și, în ciuda insistențelor părinților și a profesoarei de canto, am renunțat. Apoi am încercat atletism, lupte libere, handbal și ulterior am ajuns la dans, dintr-o pură întâmplare.

Ți-a plăcut și ai continuat.

-Da, am continuat cu dansul pentru că îmi plăcea să fiu pe scenă, în centrul atenției. Au început să apară rezultatele imediat și asta mă ambiționa foarte mult.

Trebuie să recunosc că nu mi-am făcut niciodată vreun plan și nu am avut niciun target. Pur și simplu m-am lăsat purtat de dans și de tot ce mi-a oferit el, am urmat calea. Am muncit mult, am trecut prin tot felul de situații, dar m-am lăsat purtat și am ajuns aici.

“Îmi era teamă de eșec”

Nu ți-a fost greu să te muți de la Cluj, unde era liniște și pace, tocmai la București, în mijlocul haosului? Nu ți-a fost teamă?

-Hmmm, nu știu dacă mi-a fost teamă de București la modul ăsta. Mai degrabă mi-a fost teamă de eșec. Știam că este un nou pas în cariera mea și îmi era teamă de eșec. Deci putea la fel de bine să fie Timișoara sau Brașov. Ideea de eșec era cea care mă speria, nu neapărat că mă mutam în alt oraș.

Bineînțeles că mi-a fost foarte greu. Aveam 20 de ani, nu cunoșteam pe nimeni. Nici măcar nu aveam unde să locuiesc în București. Nu aveam habar de nimic. Am venit pur și simplu pentru dans, iar restul variabilelor le-am rezolvat din mers.

Îmi amintesc că, înainte cu două zile de a mă muta la București, încă nu aveam unde să stau. Am reușit să rezolv asta cu o zi înainte de plecare și am locuit trei zile la o cunoștință foarte îndepărtată pentru că atât mă putea primi. Am stat acolo trei zile timp în care aveam repetiții la Buftea și tot am reușit să găsesc un loc în cămin pentru a mă putea muta. Iar apoi, din banii strânși, am reușit să mă mut cu chirie și tot așa.

Bogdan Boantă se lasă purtat de val: “Nu reflectez niciodată asupra mea și a evoluției mele”

Cum era Bogdan la 20 de ani și cum este astăzi, la 37? Ce crezi că ai pierdut și ce simți că ai câștigat?

-E o întrebare foarte grea asta. Pentru că, din păcate, nu reflectez niciodată asupra mea și a evoluției mele. Cred și sper că am păstrat de la 20 de ani aceleași valori pe care mi le-au insuflat părinții și sper că la 37 am mai multă încredere în mine față de cât aveam la 20 ani.

De fapt, nu… dacă stau să mă gândesc, sunt tot la fel de neîncrezător (râde, n. red.). Ceea ce s-a păstrat este puterea de muncă, perseverența, curajul, pasiunea și inconștiența.

Nu consider că am pierdut nimic, însă faptul că am bifat tot ce se putea bifa în România (emisiuni TV, artiști, concerte, musicaluri, cluburi, evenimente) mă face să simt că nu mai e nimic challenging. Singurul lucru challenging este să fac mai bine de fiecare dată. Aș vrea să bifez și un spectacol al nostru, al COBO.

Îți mai aduci aminte un moment de pe scenă, haios sau penibil, dar de neuitat?

-Am trăit atât de multe momente frumoase, haioase și/sau penibile încât nu aș ști cu care să încep. De la ruptul pantalonilor între picioare în timpul unui concert unde scena era foarte înaltă și publicul era mult mai jos.

Apoi la căzătura foarte urâtă pe scenă, la uitatul coregrafiei (am avut blank) fix când eram moț, în față, vârf de formație și lista poate continua. În atâția ani de experiență s-au întâmplat extrem de multe lucruri.

Bogdan Boantă și accidentările: “Am suferit îngrozitor crezând că nu o să mai dansez niciodată”

De câte ori vreo accidentare te-a ținut departe de dans?

-Din fericire nu am avut parte de accidentări. O singură dată am stat vreo trei săptămâni pe bară pentru că m-am operat de menisc. Însă m-am ținut foarte tare de recuperare și am reușit, după trei săptămâni, să dansez spectacol de 45’.

Iar în clasa a 11-a mi-am rupt piciorul într-o iarnă și am stat două săptămâni cu ghips. Am suferit îngrozitor crezând că nu o să mai dansez niciodată (râde, n.red.).

Cum a fost copilăria ta? Ce nebunii făceai când erai mic?

-Am fost un copil cuminte și, mai ales, ascultător. Eram genul de copil foarte agitat, care se urca în toți copacii, juca încontinuu absolut toate jocurile copilăriei, stătea până târziu la joacă, însă îmi anunțam tot timpul părinții să știe de mine.

Dacă mergeam cu prietenii în spatele blocului îmi anunțam înainte părinții să știe unde sunt. Nu făceam nimic fără știrea lor. Dar cât am apucat din copilărie, pentru că am început serios dansul și apoi nu am mai avut timp să fiu copil, am fost fericit.

Bogdan Boantă rememorează perioada liceului: “Au văzut cum dansez și am devenit destul de popular”

Cum a fost perioada liceului?

-La liceu am fost un copil cuminte. Intrasem la cel mai bun și prestigios liceu din Cluj. Venind de la o școală de cartier, dintr-o familie modestă, la o școală de centru între copii cu situații materiale foarte bune, am stat în banca mea.

Mi-am făcut mulți prieteni pentru că, după ce au aflat și văzut cum dansez, am devenit destul de popular. Dar nu am fost niciodată elevul rebel. Eram genul care învăța foarte bine și care chiulea doar după ce se asigura că chiulește toată clasa. Dacă un coleg nu voia să chiulească, rămâneam și eu.

Și asta nu pentru că eram trădător sau tocilar. Ci pentru că știam cât de mult muncesc părinții mei. Cât se chinuie ca eu să fiu unde eram. Am simțit că prin școală, învățătură și rezultate foarte bune îi recompensam cumva. Și atunci am fost un copil bun.

Ai copiat vreodată la vreun examen?

-Hmmm, am copiat la fizică, da. În liceu. Pentru că nu reușeam să înțeleg nimic. Cu toate că în generală îmi plăcuse foarte mult fizica, în liceu nu am înțeles absolut nimic. Dar am copiat prost oricum, că tot notă mică am luat. Ulterior am învățat (tocit) și mi-am reparat media.

Bogdan Boantă vorbește despre prima iubire

Când te-ai îndrăgostit prima dată?

-Cred că pe la 3-4 ani (râde, n. red.). Eram la țară la bunici, că acolo am crescut până la 7 ani și m-am îndrăgostit iremediabil de o prietenă mult mai mare decât mine. Am făcut o super pasiune. Când am aflat că face nuntă m-am supărat și nu am mai vorbit cu ea.  Apoi m-am îndrăgostit pe la 11 ani de partenera mea de dans.

Mai ții minte când ai câștigat primii bani? Și pe ce i-ai cheltuit?

-Primii bani câștigați au fost din salariul de la Dansez pentru Tine. Îmi doream atât de mult să îmi cumpăr un parfum din banii mei. Cum am primit banii, am fost la Carrefour Orhideea și mi-am luat parfumul Euphoria de la Calvin Klein.

Îți place să gătești?

– Nu îmi place să gătesc, îmi place să mănânc…mult (râde, n.red.).

“Sunt cine sunt datorită experiențelor trăite”

Dacă ar fi să ștergi ceva din trecutul tău, la ce lucru sau întâmplare ai renunța?

-Nu cred că aș renunța sau șterge nimic. Sunt cine sunt datorită experiențelor trăite. Sunt suma experiențelor trăite. Și sunt destul de mulțumit de cum și cine sunt în acest moment, deci nu cred că aș schimba sau șterge lucruri. Poate aș modifica mici chestii, dar atât. Am avut norocul să am o viață frumoasă.

Bogdan Boantă despre cel mai greu moment: “A trebuit să o iau de la zero”

Care a fost cel mai greu moment din viața ta?

-Nu am avut parte de momente nefericite în viață, Doamne îți mulțumesc! Am avut parte de momente dificile, dar nu extrem de greu de trecut. A fost greu să mă mut la București. Să las toată viața mea de la Cluj și să mă mut într-un oraș mare, nou, unde nu cunoșteam pe nimeni. Unde nu aveam niciun prieten, unde nu știam absolut nimic.

Mult timp așa am și trăit: mergeam în Buftea la repetiții și apoi direct acasă. Nu am văzut mult timp nimic din București. Am învățat orașul după harta metroului pentru că mergeam mult cu metroul. Lăsasem tot acasă. De la familie și prieteni la amintiri, la locuri, la vise și veneam într-un loc necunoscut, înfricoșător, nou. A trebuit, practic, să o iau de la zero și să îmi construiesc o viață aici. Asta a fost cel mai greu.

Ce nu știe lumea despre tine și ai vrea să spui azi?

-Deși mulți prieteni râd de mine, am o plăcere vinovată: mă relaxez teribil uitându-mă la emisiuni precum Insula Iubirii, Mireasă pentru fiul meu, Bravo ai stil, Burlăcița. Sunt chiar fan, știu și versurile melodiilor de pe generic (râde, n.red.).

“Oricât de sus am urcat, am încercat să nu uit niciodată de unde am plecat”

A existat vreun moment în viața ta când celebritatea ți s-a urcat la cap?

-Vreau să cred că nu. Asta cu “celebritatea” a fost un aspect la care mi-am promis să fiu mereu atent. Oricât de sus am urcat, am încercat să nu uit niciodată de unde am plecat. Și vreau să cred că mi-a reușit, că am rămas același om modest.

Evident că, în timp, am ajuns să mă cunosc și poate nu îmi mai fac plăcere anumite lucruri. Poate că îmi cumpăr lucruri care îmi plac sau fac unele lucruri strict pentru că îmi plac. Dar asta pentru că am ajuns să mă cunosc, nu pentru că mi s-a urcat la cap.

Dacă ar fi s-o iei de la început, profesional și personal, ce greșeală nu ai mai repeta?

-Dacă ar fi să o iau de la capăt, probabil că aș merge pe același drum. Pentru că am avut și am o viață frumoasă. Și toate lucrurile în viața mea s-au așezat frumos, în mod natural. Sunt mândru și bucuros de cum au decurs lucrurile până în acest moment al vieții mele.

Ce planuri și proiecte ai în perioada următoare?

-Îmi place să țin secret ceea ce gândesc. Sunt un om foarte superstițios, așa că voi ține pentru mine. Pot spune doar că sper să se așeze lucrurile așa cum îmi doresc și să auziți mai des și mai proeminent numele de COBO.

Please follow and like us: