Bookfest 2024: Topul celor mai vândute cărți de la principalele edituri

Bookfest 2024: Topul celor mai vândute cărți de la principalele edituri

Ediţia a XVII-a a Salonului Internaţional de Carte Bookfest s-a încheiat duminică, 2 iunie, iar principalele edituri au anunțat care au fost cele mai vândute titluri în acest an.

„Râsul dracului”, de Cristian Tudor Popescu, a fost cea mai vândută carte a editurii Polirom, urmată de volume semnate de Elif Shafak, Salman Rushdie, Simona Antonescu, scrie News.ro.

Humanitas a anunţat bestseller-urile „Aurul pisicii”, de Ioana Pârvulescu, şi „Libertatea de depresie”, de Radu Paraschivescu, iar „Castelul din oraşul meu”, de Ioana Bâldea Constantinescu, a fost pe primul loc în topul vânzărilor la editura Litera.

Cele mai căutate titluri ale Grupului editorial ART au fost: “O seară în paradis” de Lucia Berlin, “Pericolul de a fuma în pat” de Mariana Enriquez şi “Abatorul cinci” de Kurt Vonegut.

“Luna ucigaşă” de Jo Nesbø, apărută la editura TREI, a fost printre preferatele cititorilor iar la editura Corint, “Oppenheimer: un prometeu american”, de Kai Bird, Martin J. Sherwin, a fost cea mai cumpărată carte.

Top Humanitas

“Aurul pisicii” de Ioana Pârvulescu
“Libertatea de depresie” de Radu Paraschivescu
“Cartea depresiilor: 24 de confesiuni despre tristeţe, teamă, disperare şi alţi demoni”, coord. Marius Chivu
“Privirea urangutanului” de Alexandru Stermin
“Scrisoare către Dorothea. Breviar de idei îndrăgostite” de Gabriel Liiceanu
“Solenoid” de Mircea Cărtărescu
“Delicioasa poveste a cozonacului românesc” de Tatiana Niculescu
“Dragul meu Wallace” de Cătălin Vasilescu
“Neîncrederea: Cum funcţíonează România profundă” de Radu Umbreş
“Înainte să se prăbuşească” de Douglas MacKenzie

Top Litera

“Castelul din oraşul meu” de Ioana Bâldea Constantinescu
“Legământul apei” de Abraham Verghese
“Furia” de Alex Michaelides
“Apă proaspătă pentru flori” de Valérie Perrin
“Negustorul de cărţi” de Carsten Henn
“Portret de familie” de Ann Napolitano
“Pacea care a pus capăt păcii. Căderea Imperiului Otoman şi crearea Orientului Mijlociu modern” de David Fromkin
“Ultimul vis” de Pedro Almodóvar
“Ce-a urmat după Eden? O scurtă istorie a lumii” de John Charles Chaesteen
“Misiune fără sfârşit” de David Goggins

Grupul editorial TREI

Topul 10 general

“Luna ucigaşă” de Jo Nesbø
“Iepurele blestemat” de Bora Chung
“Zero Days” de Ruth Ware
“Casa uşilor” de Tan Twan Eng
“Păsări migratoare” de Fernando Aramburu
“Poveşti de groază” de Peter Nadas
“Discursul filosofic” de Michel Foucault
“Toţi cei din acest tren sunt suspecţi” de Benjamin Stevenson
“Băiatul sclipitor” de Paul Auster
“Poveşti spuse pe limba apei” de Ava Reid

Colecţiile pentru copii

“Cine este Taylor Swift?”
“Ferma Cutulesti” de Mauri Kunnas
“Giganticul Hopa-Ţop” de Julia Donaldson
“Miko şi soarele” de Andreea Iatagan, iustraţii de Diana Tivu
“Cine a fost… Istoria lumii”
“Basmul cămilelor” de Marin Mălaicu-Hondrari cu ilustraţii de Adela Maria Calistru
“Tish” de Edwina Wyatt
“Cea mai bună îmbrăţişare” de Smriti Halls şi Alison Brown
“Puii lui Mog. Eu si Mog “de Judith Kerr
“Arthur şi sfoara de aur” de Joe Todd-Stanton

Grupul editorial ART

“O seară în paradis” de Lucia Berlin
“Pericolul de a fuma în pat” de Mariana Enriquez
“Abatorul cinci” de Kurt Vonegut
“Bunica mi-a zis să-ţi spun că-i pare rău” de Fredrik Backman
“Invitaţie la vals” de Mihail Drumeş

Polirom

Top general

“Râsul dracului” de Cristian Tudor Popescu
“Insula copacilor dispăruţi” de Elif Shafak
“KIWI 2024. Relaţii. Antologie de proză scurtă” de Marius Chivu (editor)
“Cuţitul. Reflecţii în urma unei tentative de asasinat” de Salman Rushdie
“Scriitorul fantomă” de Philip Roth
“Empuzion. Horror naturopatic” de Olga Tokarczuk
“Nopţile ciumei” de Orhan Pamuk
“Chiajna din Casa Muşatinilor” de Simona Antonescu
“Respiră!” de Mihai Radu
“Anton Pann. Până când nu te iubeam” de Cosmin Ciotloş

Autori români/ Ficţiune

Simona Antonescu, “Chiajna din Casa Muşatinilor”
Mihai Radu, “Respiră!”
Cosmin Ciotloş, “Anton Pann. Până când nu te iubeam”
Tudor Ganea, “Vreau să aud numai de bine”
Adrian G. Romila, “Jean Bart. Argonautul”
Iulia Gherasim, “Ce văd păsările”
Alexandru Lamba, “Azilul meu”
Varujan Vosganian, “Dublu autoportret”
Adrian G. Romila, “Acasă, departe”
Bogdan Răileanu, “Picioare de lotus”

Traduceri din literatura universală

Elif Shafak, “Insula copacilor dispăruţi”
Salman Rushdie, “Cuţitul. Reflecţii în urma unei tentative de asasinat”
Philip Roth, “Scriitorul fantomă”
Olga Tokarczuk, “Empuzion. Horror naturopatic”
Orhan Pamuk, “Nopţile ciumei”
Ryū Murakami, “Tokyo Decadence”
Bret Easton Ellis, “Cioburile”
Andreï Makine, “Calendarul unei vechi iubiri”
Jonathan Franzen, “Crossroads”
Michel Bussi, “Nimic nu mi te poate şterge din minte”

Editura Corint

“Oppenheimer: un prometeu american” de Kai Bird, Martin J. Sherwin
“Reapariţia lui Rachel Price” de Holly Jackson
“Traian Vuia şi pasărea de metal” de Sorin Turturică
“Ştiinţă cu sare şi piper. Chimia pe care nu o înveţi la şcoală” de Dan Cristian Vodnar
“Războiul Sfânt al României. Militarii, motivaţia şi Holocaustul” de Grant T. Harward
“Întunericul lui Romeo” de Parker S. Huntington, L.J. Shen
“Istorie şi istorii. Simona Preda în dialog cu istoricul Matei Cazacu” de Simona Preda, Matei Cazacu
“Partea lor de adevăr” de Lavinia Betea
“Paisprezece zile. Roman colectiv” coordonat de Margaret Atwood şi Douglas Preston (36 autori)
“Scrisori fermecate Vol. 2 Jurăminte nemiloase” de Rebecca Ross