Burduja, Emmaline Holly Gayk Burduja și afacerea minireactoarelor atomice

Burduja, Emmaline Holly Gayk Burduja și afacerea minireactoarelor atomice

Sebastian Burduja este demnitarul român care a semnat și se luptă pentru derularea contractului și  construirea  cu  firma americană  NuScale a  minireactoarelor atomo-electrice în România. Care este situația acestora?

„Câteva săptămâni mai târziu, pe 8 noiembrie, NuScale a anunțat că proiectul inovator privind construirea reactoarelor modulare mici (SMR) a fost anulat în SUA, fiind invocată creșterea cu 53% a costurilor. În plus, NuScale Power se confruntă și cu o serie de acuzații potrivit cărora ar fi încheiat un contract controversat, estimat la circa 37 miliarde dolari, cu un „client fals”, Standard Power”(HotNews).

Ce declara Sebastian Burduja în martie  2024  la Doicești despre acest proiect?

„Al doilea element de încredere este tehnologia NuScale. Oricât de mult ar dori unii să ne abată sau să pună sub semnul întrebării dacă își fac cu adevărat temele, dacă sunt onești, dacă respectă parcursul Occidental al României, vor fi corecți în a spune că este singura tehnologie certificată de cel mai strict reglementator din lume, Nuclear Regulatory Commission (NRC). Am fost la Washington, am discutat cu șeful NRC și cu o echipă de experți. În plus, echipele tehnice, echipa RoPower, echipa Nuclearelectrica, Ambasada SUA, toți am purtat aceste discuții. Și ni s-a explicat foarte clar de ce este o tehnologie sigură, de ce este cea mai promițătoare tehnologie pentru a fi prima din lume. Și iată că România are astăzi șansa de a aduce omenirii prima centrală nuclearoelectrică bazată pe reactoare modulare de mici dimensiuni. Unde? Aici, la Doicești, în România”.

 Ce proprietăți are  Sebastian Burduja?

„Sebastian Burduja, deputat PNL, deține o casă în Statele Unite ale Americii, pe care a achiziționat-o în anul 2013. Imobilul se află în localitatea McLean (Virginia) are 175 mp, iar Burduja este co-proprietar alături de soția lui, Emmaline Holland-Gayk, angajată la Banca Mondială. În prezent, vila din SUA este închiriată pentru 60.000 de dolari pe an” (Replica).

Cu cine este căsătorit Sebastian Burduja?

”Emmaline (Ema) Burduja is a seasoned consultant with expertise in government, information security, communications, and leadership. Since 2011, she has served as a project manager and cyber security consultant at Engility Corporation in Washington, DC. In addition, Ema previously worked at Harvard University and Worklab Consulting.

Ema completed her Bachelor’s degree in government and international politics at George Mason University. She also holds a Master’s degree in Middle Eastern studies from Harvard University. Ema is passionate about transatlantic relations, international development, politics, and the role of technology in civil movements. She has lived in Europe and North Africa and has studied Arabic, Romanian, and French”.  (Site CAESAR)

„Acum aproape 3 ani, am urcat într-un avion împreună cu soțul meu și cu fiica mea pentru a începe noua noastră viață în România. Este una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodată. Vă doresc, români ai viitorului, dragoste și prosperitate într-o țară și o lume mai bune decât astăzi… (Emmaline Holly Gayk Burduja)

Emmaline H. G. Burduja, originară din Yorktown, VA, este specialist în bună guvernare și administrație publică, în cadrul unei instituții financiare internaționale. Se concentrează pe regiunea Europei Centrale și de Est, în cadrul unor proiecte de consultanță strategică pentru îmbunătățirea calității managementului public. Are o experiență profesională semnificativă în domeniul administrației în Statele Unite ale Americii, în special în domeniul securității cibernetice, reformei organizaționale și coordonării între instituții, ca manager de proiect pentru US Department of Homeland Security și Department of Justice. Este absolventa unui masterat în studiile Orientului Mijlociu la Harvard University și a unui program de licență în cadrul George Mason University, cu rezultate excepționale.

( prezentare e site-ul  CAESAR)

Ghiciți unde lucrează acum Emmaline Holland Gayk  Burduja?

 

The post Burduja, Emmaline Holly Gayk Burduja și afacerea minireactoarelor atomice appeared first on Cotidianul RO.