Camionul care a ucis cinci persoane la Suceava apare că nu s-ar fi mişcat din loc în ziua accidentului. Ancheta poliţiei scoate la iveală detalii uimitoare

Camionul care a ucis cinci persoane la Suceava apare că nu s-ar fi mişcat din loc în ziua accidentului. Ancheta poliţiei scoate la iveală detalii uimitoare

Au apărut noi informații care modifică circumstanțele investigației privind accidentul tragic de pe drumul european 85, în zona Cumpărătura, din dimineața zilei de 1 iulie, în care și-au pierdut viața cinci persoane. 

Detalii șocante ies la iveală în cazul accidentului cu cinci morți

Cu toate că betoniera implicată în coliziune era în mișcare, aparatul care monitorizează locurile în care se deplasează indica că aceasta nu s-ar mai fi mișcat de pe loc, scrie Monitorul de Suceava. 

Conform datelor analizate de inspectorii de la Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul Rutier (ISCTR) Suceava, tahograful a fost manipulat. Mai precis, înregistrările indică faptul că vehiculul nu s-a mișcat din ziua de sâmbătă, 29 iunie. Această manipulare a tahografului se realizează cu un dispozitiv special instalat în cabină și utilizând o telecomandă.

Nu este clar dacă șoferul ucrainean, Alexei Sinderiuc, în vârstă de 40 de ani, a acționat singur sau dacă reprezentanții companiei angajatoare, SC Yulidey Spedition SRL Suceava, erau la curent cu această situație.

Cu toate acestea, este clar că tahograful nu funcționa corect în momentul accidentului, detaliu care va influența dosarul penal deschis de autorități. ISCTR poate aplica o amendă de până la 15.000 de lei pentru această încălcare, mai scrie sursa citată.

Managerul firmei angajatoare, Tiberius Balan, a declarat că intenționează să ofere suport financiar familiilor victimelor. De asemenea, există speculații că șoferul ar fi adormit la volan

Nu se cunoaște motivul exact pentru care șoferul ar fi adormit

Accidentul a avut loc la ora 6:30 dimineața, iar șoferul, care nu consumase alcool, ar fi trebuit să fie odihnit. Totuși, întrucât tahograful a fost oprit din 29 iunie, nu se poate verifica dacă șoferul a avut alte curse sau dacă era obosit din alte motive.

Tiberius Balan, administratorul SC Yulidey Spedition, a declarat că nu a reușit să-l contacteze pe Alexei Sinderiuc. „Era angajat la noi de mai bine de un an de zile, iar de sâmbătă la amiază era liber, deci nu avea motive să fie obosit. Am și eu copii și sunt profund șocat de ceea ce s-a întâmplat. Aș vrea să ajut financiar familiile care au fost implicate în accident și care i-au pierdut pe cei dragi și sper să o pot face destul de repede”, a mai spus Tiberius Balan, potrivit Monitorul de Suceava.

În timp ce autoritățile continuă să adune probe pentru a determina cauzele exacte ale accidentului, familiile celor decedați se pregătesc să-și ia rămas bun de la cei dragi.

Familia Lăzărescu, care a pierit în întregime – tatăl Costel, de 39 de ani, mama Anca, de 37 de ani, și cei doi fii, de 8 și 10 ani – va fi condusă pe ultimul drum în satul natal, Volovăț. Ceremonia de înmormântare va avea loc joi, 4 iulie, și se așteaptă să fie extrem de emoționantă, cu numeroase mesaje de condoleanțe venind din toate părțile.